Nouă modă la moldoveni? Suporturi de numere cu simbolurile Inspectoratului Naţional de Patrulare

De Redactor AE   |  25 Octombrie, 2017

Distribuie :

"Ai noştri" tot timpul s-au remarcat cu tot felul de şiretlicuri şi idei care să îi scoată în evidenţă fie să le creeze o nouă imagine în faţa celor din jur. O modalitate sunt suporturile plăcuţelor de înmatriculare personalizate.

Şi dacă uneori acestea poartă o publicitate sau un mesaj, iată că în cazul unui SUV Range Rover, modelul de top al producătorului britanic de automobile, aceleaşi suporturi purtau elemente distincte ale Inspectoratului Național de Patrulare al IGP. Echipa TV8, de unde vine şi noutatea, a încercat să afle de la INP cât de legal este acest lucru.

În replică jurnaliştii au fost rugaţi să expedieze o solicitare la care așa și nu au mai primit răspuns. Ştim şi noi cum e asta.

Mașina a fost surprinsă în sectorul Râșcani al Capitalei. La scurt timp șoferul și-a scos „decorul”. Coincidență sau nu, asta s-a întâmplat după ce a fost anunțat ofițerul de presă al INP despre acest caz. Din nou, s-a insistat pentru o reacție, responsabilii însă au declarat că s-au autosesizat și că șoferul va fi sancționat, fără a preciza în ce mod.

 

Recomandate:

A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna