Nissan Patrol s-a lansat la Abu Dhabi

De AutoExpert   |  15 Februarie, 2010

Distribuie :

Nissan Patrol s-a lansat la Abu Dhabi



Renumele Nissan Patrol a fost construit în mai bine de 50 de ani, iar, pentru Orientul Mijlociu, acest model a fost una dintre cele mai potrivite propuneri, făcând faţă cu brio asprelor condiţii specifice deşertului. Poate de aceea premiera mondială a noului Nissan Patrol a avut loc la Abu Dhabi, primii clienţi care vor putea comanda noua generaţie fiind cei din Emiratele Arabe Unite.

Cea de-a şaptea generaţie a lui Nissan Patrol aduce un design schimbat radical, dar şi o nouă concepţie tehnică, noul Patrol devenind un adevărat SUV de categorie mare, la acelaşi nivel cu Toyota Land Cruiser V8. Pentru a sublinia cât de serios a fost privit procesul de proiectare a noului model, Hiroyuki Fushiki, şeful de proiect, a declarat că nu mai puţin de 200 de modele de preserie au fost testate atât în centrul din Japonia, cât şi în condiţiile reale din Orientul Mijlociu, pentru a asigura maşinii de serie durabilitatea şi fiabilitatea care au făcut celebru Patrolul până acum.

Noul Patrol a trebuit să schimbe direcţia de design a generaţiei precedente. Astfel, stilul brutal şi aproape fără compromisuri a fost transformat, căpătând accente clare de lux şi un look mai familiar şi modern. Totuşi, una dintre caracteristicile principale ale maşinii rămâne masivitatea, iar detaliile care fac trimitere la capacităţile offroad nu lipsesc.

Principalul element care impune respect şi îi conferă noului Patrol un look inconfundabil este imensa grilă frontală, care are şi rolul de a aminti de predecesor. Însă restul elementelor respiră acum un aer modern şi impunător, făcând din noul Patrol o propunere clară pentru amatorii de lux.

Lux care se regăseşte din plin în interiorul total modificat, care se inspiră din ceea ce oferă Infiniti, brandul de lux Nissan - de altfel, noul Nissan Patrol urmează să fie oferit şi într-o versiune de top Infiniti QX56. Habitaclul lui Patrol stabileşte noi standarde de spaţiu

 

interior şi confort, fiind garnisit din plin cu piele şi inserţii de aluminiu sau lemn de esenţă rară. Calitatea materialelor şi a asamblării este acum la un nivel superior, interiorul făcând uitate compromisurile din cazul unei maşini de teren clasice.

Faţă de precedenta generaţie, noul Patrol oferă 10 cm mai mult spaţiu pentru genunchii celor de pe al doilea rând de scaune, iar al treilea rând oferă acum scaune mult mai confortabile şi un acces mai facil. De asemenea, rigiditatea laterală este acum de două ori mai bună, iar nivelul de vribraţii perceput în interior este mult mai scăzut datorită platformei modernizate.

Din punct de vedere al siguranţei, Patrol este dotat cu şase airbaguri, iar în ceea ce priveşte confortul, maşina oferă un sistem nou de climatizare, în timp ce ventilaţia beneficiază de o inovaţie foarte eficientă: "Curtain Vent" presupune mici guri de aerisire deasupra fiecărui geam lateral, prin care iese aerul rece de la instalaţia de aer condiţionat, formând o barieră împotriva căldurii razelor solare.



Motorul oferit pe noul Nissan Patrol este un V8 de 5,6 litri, cu injecţie directă pe benzină şi sistem de distribuţie variabilă VVEL. Astfel, puterea maximă atinge 400 CP, iar cuplul maxim 550 Nm. Transmisia oferită în combinaţie cu acest propulsor este una automată, cu 7 trepte şi cu un răspuns mai rapid în offroad.

În premieră, noul Nissan Patrol oferă sistemul Hydraulic Body Motion Control (controlul hidraulic al mişcării caroseriei), care minimizează mişcările de ruliu şi tangaj, mai ales la manevrele bruşte, în timp ce confortul pe suprafeţele denivelate rămâne la cote foarte înalte. Suspensia este independentă pe ambele punţi, renunţându-se la punţile rigide ale generaţiei precedente, ceea ce înseamnă o îmbunătăţire extraordinară a comportamentului rutier.

Noul sistem de tracţiune integrală ALL MODE 4x4 permite şoferului să aleagă dintre 4 moduri de funcţionare: sand, on-road, snow, rock. În modul "sand", răspunsul maşinii permite un stil de conducere aproape de condiţiile de raliu, Patrol demonstrând o agilitate neobişnuită pentru gabaritul său. Sistemul 4x4 beneficiază şi de modul 4L, care preia rolul reductorului.

Din pachetul de sisteme electronice de asistenţă nu lipsesc: Hill Start Assist (asistenţa la plecarea în rampă), Hill Descent Control (asistenţa la coborârea pantelor), Tyre Pressure Monitor System (sistem de monitorizare a presiunii în pneuri).

Recomandate:

Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna