Nissan a prezentat versiunea europeană a modelului Note

De AutoExpert   |  8 Februarie, 2013

Distribuie :

Nissan a prezentat versiunea europeană a modelului Note

Înainte de debutul oficial de la Salonul Auto de la Geneva, Nissan a prezentat toate detaliile pentru noua generaţie a modelului Note şi o galerie de imagini. Noul Note abordează un design ceva mai agresiv mai ales în partea frontală, unde noile blocuri optice se combină cu grila radiatorului pentru un look dinamic. Inspiraţia a venit din conceptul Invitation, prezentat de Nissan la Salonul Auto de la Geneva de anul trecut. Privit din lateral, noul Note abordează linii fluide, mai cursive faţă de generaţia anterioară. Linia laterală se numeşte "Squash line" şi fost inspirată de zborul unei mingii de squash pe terenul de joc. Chiar dacă Nissan spune că acest model va fi un rival pentru modelele clasice de segment B, noul Note şi-a păstrat un profil de monovolum mic, atuul său urmând să fie, foarte probabil, un nivel ridicat al spaţiului la nivelul locurilor din spate.

Interiorul noului Nissan Note are un aer mai ridicat calitativ faţă de cel folosit de modelul Micra, iar numărul de gadgeturi oferite a crescut considerabil. În imagini, Nissan ne prezintă un model ce foloseşte sistemul infotainment Connect cu un display de 5.8 inch amplasat pe consola centrală. Acest sistem oferă conectivitate Google şi un sistem de navigaţie avansat.

Înainte de debutul oficial de la Salonul Auto de la Geneva, Nissan a prezentat toate detaliile pentru noua generaţie a modelului Note şi o galerie de imagini. Noul Note abordează un design ceva mai agresiv mai ales în partea frontală, unde noile blocuri optice se combină cu grila radiatorului pentru un look dinamic. Inspiraţia a venit din conceptul Invitation, prezentat de Nissan la Salonul Auto de la Geneva de anul trecut. Privit din lateral, noul Note abordează linii fluide, mai cursive faţă de generaţia anterioară. Linia laterală se numeşte "Squash line" şi fost inspirată de zborul unei mingii de squash pe terenul de joc. Chiar dacă Nissan spune că acest model va fi un rival pentru modelele clasice de segment B, noul Note şi-a păstrat un profil de monovolum mic, atuul său urmând să fie, foarte probabil, un nivel ridicat al spaţiului la nivelul locurilor din spate.

Nissan îşi continuă abordarea neortodoxă a pieţei europene, având acum nu mai puţin de trei modele în clasa mică: Micra - modelul tradiţional de segment B, Juke - crossover-ul de segment B care se bucură de un succes major pe piaţa europeană şi, de acum, noul Note, care va avea însă o serie de dotări pe care Nissan nu le-a mai folosit în segmentul B, cum ar fi avertizarea pentru unghi mort sau sistemul Around View Monitor, care permite manevrarea în spaţii înguste. Interiorul va folosi materiale de calitate premium, iar partea frontală a noului Note vine cu un design total nou.

Compania japoneză a anunţat că noul Note va primi un motor diesel şi un motor pe benzină, disponibil în două variante pe putere. Este vorba de propulsorul de 1.2 litri cu trei cilindri. Varianta de bază a acestui motor va dezvolta 80 CP la 6.000 rpm şi 110 Nm la 4.000 rpm. A doua variantă a motorului de 1.2 litri va purta emblema DIG-S şi va fi supraalimentat cu un compresor. Astfel, puterea dezvoltată va fi de 98 CP. Varianta 1.2 DIG-S vine şi cu un sistem de ambreiaj electronic care poate fi deconectat la viteze mici pentru a reduce consumul de carburant. Nissan spune că acest propulsor este unul dintre cele mai eficiente din clasa mică, raportând emisii poluante de doar 99 g/km CO2 cu transmisie manuală şi de 119 g/km când este asociat cu o transmisie CVT. Consumul mediu de carburant va fi de 4.3 litri/100 km.

Gama de motorizări va fi completată şi de o unitate turbodiesel de 1.5 litri şi 90 CP. Nissan nu a publicat însă cifre pentru capitolul performanţe, acestea urmând a fi date publicităţii mai aproape de lansarea oficială din cadrul Salonului Auto de la Geneva, care va avea loc în 5 martie.

Nissan Note va intra în luptă directă cu toţi rivalii din clasa mică, având de înfruntat modele cu renume pe piaţa europeană, precum Ford Fiesta, VW Polo. Peugeot 208, Citroen C3 sau Renault Clio.

Noul Note va avea aceiaşi lungime ca şi actualul model, dar spaţiul pentru bagaje a crescut de la 280 la 300 litri. Noul model foloseşte platforma V, aceeaşi cu modelul Nissan Micra, şi va fi construit la uzina Nissan de la Sunderland, Marea Britanie.

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna