Nici un Chiron nu a visat vreodată să fie tractat chiar în halul ăsta

De Redactor AE   |  28 Noiembrie, 2016

Distribuie :

Se pare că acesta este primul accident oficial înregistrat cu hypercarul Bugatti Chiron. Poza a apărut pe o pagină dedicată în Facebook iar de acolo au pornit şi investigaţiile pentru a se afla dacă este reală sau nu.

În acest sens, colegii de la redacţia carscoops.com s-au adresat purtătorului de cuvânt al constructorului francez Bugatti, care a confirmat faptul că unul dintre sportcarurile încredinţate jurnaliştilor auto a avut de suferit într-un accident minor.

Este vorba despre un angajat al revistei germane cu profil auto, BILD, care a fost ceva "mai puţin atent", iar în rezultat maşina a ieşit în decor, aterizând într-un şanţ de pe marginea drumului. Potrivit lui Manuela Hohne, nimeni nu a avut de suferit, însă maşina după cum puteţi vedea Chiron-ul s-a ales cu defecte serioase.

Recomandate:

Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna