“Monstrul” Peugeot 208 T16 a încheiat primele teste înainte de Pikes Peak

De AutoExpert   |  8 Mai, 2013

Distribuie :

“Monstrul” Peugeot 208 T16 a încheiat primele teste înainte de Pikes Peak

Testul noului Peugeot 208 T16 a fost derulat pe Mont Ventoux, în sudul Franţei, iar modelul a fost condus de Sebastien Loeb, multiplu campion mondial WRC. Echipa Peugeot Sport a blocat temporar drumul şi i-a oferit posibilitatea lui Loeb să ducă la limite noul bolid francez chiar pe traseul virajat, în vederea încercării limitelor modelului pe un traseu cu asfalt similar cu cel găsit la Pikes Peak şi condiţii atmosferice similare. Însă principala diferenţă între Pikes Peak şi Mont Ventoux este nivelul maxim al altitudinii, Pikes Peak atingând 4.301 metri la cel mai înalt punct al traseului, pe când Mont Ventoux are 1.909 metri la cel mai înalt punct al traseului.

"Nu mă mai impresionează puterea, m-am obişnuit deja. Mă surprinde viteza la care îţi ”apar” virajele în faţă, diferită de senzaţia de pe circuit la aceeaşi viteză. Pe circuit, avem mereu o plăcuţă care îţi arată că mai ai 100 de metri până la viraj. Aici, te poţi trezi în treapta a cincea sau a şasea şi vei fi nevoit să frânezi, că vezi că ai muntele în faţă", explică Sebastien Loeb, deţinătorul a nouă titluri de campion mondial de raliu.

Echipa Peugeot Sport va ajunge la Pikes Peak luna viitoare pentru a calibra şi pregăti modelul pentru marea cursă de viteză în coastă. Testele vor începe pe 8 iunie, iar cursa este programată pe 30 iunie, care spre deosebire de anii trecuţi, are traseul asfaltat integral.

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna