Michelin are intenția de a-și transfera afacerile din Rusia către administrația locală până la sfârșitul anului 2022

De Inna   |  28 Iunie, 2022

Distribuie :

Cel mai mare producător de anvelope a anunțat printr-un comunicat oficial că are intenția de a-și transfera afacerile din Rusia către administrația locală. Potrivit producătorului, noua entitate ar urma să opereze printr-o structură independentă de Michelin.

Noua operațiune urmează a fi realizată până la finalul anului curent, conform celor de la Michelin. "După ce și-a suspendat activitățile de producție în Rusia pe 15 martie, Michelin confirmă acum că este imposibil din punct de vedere tehnic să se reia producția, în special din cauza problemelor de aprovizionare, pe fondul unui context de incertitudine generală. Prin urmare, Grupul este obligat să planifice transferul tuturor operațiunilor sale din Rusia până la sfârșitul anului 2022 și ia în considerare posibilitatea de a transfera controlul asupra operațiunilor sale administrative, de vânzări și industriale către actuala conducere locală. Procedând astfel, Michelin pregătește cel mai favorabil cadru posibil pentru angajații săi", se menționează în comunicatul emis.

La momentul actual, uzina din Rusia numără 1.000 de angajați, 750 dintre care sunt la uzina din Davydovo, situată la aproximativ 100 de kilometri de Moscova. Potrivit oficialilor, această unitate are o capacitate de producție anuală de 1.5 până la 2 milioane de anvelope, în mod mai deosebit pentru autoturisme.  

Reamintim că Grupul Michelin produce și comercializează anvelope pentru orice tip de vehicul, de la autoturisme până la avioane și de la biciclete și motociclete la utilaje de teren, escavatoare de mare tonaj, camioane. 

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna