MG Icon Concept, arma anti-Mini de la Beijing 2012

De AutoExpert   |  30 Aprilie, 2012

Distribuie :

MG Icon Concept, arma anti-Mini de la Beijing 2012

MG a fost o mică bijuterie a coroanei auto britanice, dar, în urma falimentului Rover, MG a ajuns "pe mâna" chinezilor de la SAIC. Din fericire, MG e departe de a fi dispărut în tomberonul istoriei auto, iar la Salonul Auto Beijing 2012 a demonstrat că are potenţialul de a reveni la strălucirea de odinioară.

Conceptul MG Icon prezentat în premieră mondială publicului chinez se doreşte o mănuşă aruncată rivalilor de la Mini, fiind vorba despre un mic SUV cu alură de coupe, în stil neo-retro, care prefigurează un model de serie ce ar trebui să apară pe piaţă în 2014.

Faţă de Mini Countryman, MG Icon este un SUV cu un look foarte dinamic şi având uşile din spate disimulate, aşa încât arată mai mult a coupe-SUV. De apreciat puternica imagine de marcă retro: grila, sigla şi farurile te duc cu gândul la maşinile sport MG de acum o jumătate de secol, lucru valabil şi pentru stopurile de pe aripile proeminente.

Tabloul de bord are un aspect simplist, dar beneficiază de cele mai moderne tehnologii în materie de afişare a informaţiilor: atât în faţa şoferului, cât şi în faţa pasagerului regăsim dispayuri interesant integrate în bord, iar comenzile sunt minimizate pentru o ambianţă sportivă.

MG Icon Concept oferă patru locuri, cele din spate putându-se rabata şi astfel creându-se o suprafaţă mare de încărcare, excelentă pentru echipamentele sportive. Deşi oficialii sunt zgârciţi cu informaţiile, acoperişul pare să fie detaşabil, astfel încât MG Icon Concept poate deveni un fel de roadster-SUV chiar apetisant.

Platforma tehnică a modelului de serie nu e, însă, un secret: ea va proveni de la Roewe 350 (rival al viitorului Logan 2), în timp ce motorizarea de top ar putea fi un nou motor turbo în patru cilindri, cu o putere încă necunoscută. Prin urmare, ne aşteaptă un duel foarte interesant peste doar doi ani, când şi Mini va scoate o versiune în stil coupe a lui Countryman (prefigurată deja de conceptul Mini Paceman).

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna