Mercedes G300 CDI Pickup se vinde doar în Australia şi costă cât un Gelandewagen bine dotat!

De Redactor AE   |  7 Decembrie, 2016

Distribuie :

Mercedes-Benz a construit o versiune pickup a celui mai robust off-roader din gama sa, Gelandewagen pe care l-a numit G300 CDI. Şi dacă prima asociere care îţi vine în minte este legată de Jurassic Park să ştii că e ok, pentru că noul pickup va fi disponibil doar pentru australieni.

Europenii vor avea de aşteptat până la debutul mondial al modelului X-Class dacă îşi doresc cu adevărat un Mercedes-Benz cu benă în spate. Australienii însă sunt mai norocoşi aşa cum special pentru ei a fost construit acest Gelandewagen G300 CDI. Ce-i drept, costă cam scump pentru un vehicul simplificat la maximum.

Preţul de start pentru jucăria din imagini începe de la 119.900 de dolari australieni, echivalentul a 89.282 USD, iar cu aşa bani la noi în ţară îţi poţi cumpăra un G-Class bine dotat, la mâna a doua şi de un an de producţie ceva mai vechi.

Revenind însă la G300 CDI, puteţi observa că maşina este modificată şi adaptată pentru condiţiile ţării gazdă, bară de protecţie, snorkel pentru a putea trece prin apele cu o adâncime de până la 63 de centimetri, jante la 16 cu anvelope de off-road şi bena cu o capacitate de încărcare de până la 2.085 de kilograme. G-Class-ul pickup poate tracta după el şi încărcături de 2.120 de kilograme. Adiţional constructorul a prevăzut un sistem de menţinere a presiunilor în roţi şi rezervor de 96 de litri care să alimenteze cei 181 de cai putere (400 Nm de cuplu motor) extraşi din turbodieselul cu şase cilindri în V.

Sistemul de tracţiune integrală este unul simplu şi repartizează forţa motorului în egală măsură, 50:50. În ce priveşte interiorul însă, afli că aici găseşti minimul necesar, sistemul de aer condiţionat, spaţii de depozitare, scaune tapiţate cu vinyl şi preşuri din cauciuc.

2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-1 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-2 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-3 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-5 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-6 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-7 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-8 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-9 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-10 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-11 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-12 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-13 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-14 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-15 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-16 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-17 2017-mercedes-benz-g300-cdi-australia-18

Recomandate:

Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna