Mercedes-Benz spune „nu” electrificării totale din 2030: Termicele rămân în joc

De Inna   |  20 Iunie, 2025

Distribuie :

Mercedes-Benz își regândește strategia de electrificare și face un pas important înapoi de la planurile ambițioase stabilite anterior. Deși 2030 fusese fixat ca anul în care marca germană urma să devină exclusiv electrică, realitatea pieței a dus la o reevaluare majoră: motoarele cu combustie internă vor rămâne în oferta producătorului chiar și după acel termen.

CEO-ul Mercedes-Benz, Ola Källenius, a confirmat într-un interviu pentru revista Auto Motor und Sport că unitățile termice nu vor fi eliminate complet, deoarece „versiunile hibride sau cu sisteme de electrificare avansate vor continua să fie o parte esențială din portofoliul nostru, mai mult timp decât s-a preconizat”.

Potrivit lui Källenius, această ajustare nu este o renunțare la viitor, ci o adaptare logică la cererea reală a consumatorilor și la infrastructura actuală, în special în piețele unde adopția electricelor este încă lentă. „Pentru un brand cu tradiție, este soluția cea mai rezonabilă”, a declarat oficialul.

Decizia Mercedes-Benz vine într-un context în care tot mai mulți producători auto își ajustează obiectivele de electrificare. Recent, și Audi a anunțat amânarea termenului pentru lansarea ultimului său model cu motor termic, semn că întregul sector auto devine mai precaut în fața tranziției electrice.

Recomandate:

Podul de pe strada Ismail, la un pas de reabilitare? Lucrările întârzie, deși starea drumului provoacă semne de întrebare - Photo
Sociale
Podul de pe strada Ismail, la un pas de reabilitare? Lucrările întârzie, deși starea drumului provoacă semne de întrebare

Unul dintre cele mai problematice poduri din Chișinău urmează să intre în reparație capitală, însă autoritățile nu pot indica încă momentul începerii lucrărilor, în pofid

Inna
Razie în Orhei. Polițiștii au depistat șoferi beți, fără permis și minori prinși la volan - Photo
Sociale
Razie în Orhei. Polițiștii au depistat șoferi beți, fără permis și minori prinși la volan

Polițiștii au depistat mai multe încălcări grave în trafic, în urma unor controale desfășurate în localități din Orhei. Printre cazuri se numără șoferi în stare de e

Inna
Primul SUV electric Skoda pe platforma MEB+ este tot mai aproape. Epiq debutează în această lună - Photo
Noutăți
Primul SUV electric Skoda pe platforma MEB+ este tot mai aproape. Epiq debutează în această lună

Skoda a dezvăluit primele schițe oficiale ale viitorului Epiq, un SUV electric compact care va debuta pe 19 mai și promite să devină unul dintre cele mai accesibile modele electrice din gamă.

Inna
Eleganță inspirată din natură. Bugatti dezvăluie unicul W16 Mistral „Fly Bug”, dezvoltat pentru un client special - Photo
Noutăți
Eleganță inspirată din natură. Bugatti dezvăluie unicul W16 Mistral „Fly Bug”, dezvoltat pentru un client special

Inspirat din lumea insectelor și realizat exclusiv pentru un singur client, noul Bugatti W16 Mistral „Fly Bug” duce personalizarea auto la un nivel artistic rar întâlnit.Bu

Inna
Taxe mai dure peste Atlantic. Trump ridică tarifele pentru mașinile europene la 25% - Photo
Noutăți
Taxe mai dure peste Atlantic. Trump ridică tarifele pentru mașinile europene la 25%

Decizie cu impact major pentru industria auto. Donald Trump anunță o creștere semnificativă a taxelor vamale pentru vehiculele din Uniunea Europeană, invocând nerespectarea unui acord comer

Inna
Util pentru viitori șoferi. Cât timp este valabil rezultatul la proba teoretică? - Photo
Utile
Util pentru viitori șoferi. Cât timp este valabil rezultatul la proba teoretică?

Procesul de obținere a permisului de conducere vine cu reguli clare, iar cunoașterea acestora poate face diferența între un parcurs simplu și unul complicat. Una dintre cele mai importante preve

Inna
Rețea de falsificatori de acte, destructurată. Contrafăceau documente oficiale și le vindeau în Moldova, și peste hotare - Photo
Sociale
Rețea de falsificatori de acte, destructurată. Contrafăceau documente oficiale și le vindeau în Moldova, și peste hotare

O grupare criminală specializată în falsificarea documentelor oficiale, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere, a fost destructurată de autoritățile din Republica Moldova, &ic

Inna