Mercedes-Benz GLK părăseşte piaţa! În locul acestuia va debuta noul GLC!

De Redactor AE   |  26 Februarie, 2015

Distribuie :

Schimb de jucători în echipa celor de la Mercedes-Benz! De curând a fost confirmat faptul că actualul model GLK va fi redenumit în GLC, odată cu lansarea acestuia pe piaţă. 

Spionii auto au reuşit să susprindă tocmai trei modele GLC, toate camuflate, semn că pregătirile sunt în toi iar peste ceva timp vom vedea şi primile poze oficiale cu acesta. Totuşi, din puţinul pe care îl avem, putem observa că succesorul lui GLK, noul GLC adoptă un stil mult mai cursiv, inspirat pe alocuri de fratele mai mic GLA.

De remarcat noua grilă faţă dublă, blocurile optice cu lumini de zi LED, stopurile alungite, railing-urile cromate, dar şi sistemul de evacuare cu finale duble. Designerii din Stuttgart au preferat să îi dea o notă mai pronunţată de coupe, astfel că linia plafonului este ceva mai curbată spre posterior. Per total, GLC-ul se poate lăuda cu un aspect mult mai atrăgător.

Gama de motorizări va fi derivată de la C-Class, cu care va împărtăşi şi bunătăţurile semnate AMG, printre care unitatea V8 de 4.0 litri ce dezvoltă 476 de cai putere şi 650 Nm de cuplu motor.

686317413695105392

784194361910859578

983247872390089916

1246176651508625471

15127972132068565603

1527324002344406859

19350281421739325500

21270370451289225008

5237967071288740921

 

Recomandate:

Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG renunță la C63 cu patru cilindri. Noul C53 va reveni la șase cilindri, fără electrificare

Mercedes-AMG pregătește o schimbare majoră în gama C-Class de performanță. Actualul C63, echipat cu un motor cu patru cilindri și sistem plug-in hybrid, va fi retras, urmând să fie î

Inna
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit - Photo
Sociale
O Skoda Octavia a luat foc din mers, pe o stradă din Cahul. Pompierii au intervenit

Un automobil Skoda Octavia a fost cuprins de flăcări în dimineața zilei de 9 februarie curent, pe strada Alexandr Pușkin din municipiul Cahul. Incidentul a avut loc în timpul deplasării ve

Inna
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate - Photo
Sociale
Judecător din Soroca, trimis în judecată după ce a fost prins conducând în stare avansată de ebrietate

Un judecător din municipiul Soroca a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate alcoolică avansată, anunță Procuratura Generală. Potrivit mat

Inna
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova - Photo
Noutăți
Piața auto „verde” accelerează: peste 87.000 de mașini electrice și hibride, înregistrate în Moldova

Parcul auto din Republica Moldova cunoaște o creștere accelerată a segmentului de autovehicule electrice și hibride, care a depășit pragul de 87.000 de unități în perioada 2018-2025, potrivit da

Inna
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay - Photo
Noutăți
Apple a inclus LADA pe lista mărcilor compatibile cu sistemul CarPlay

Compania Apple a adăugat marca LADA pe lista oficială a automobilelor compatibile cu sistemul CarPlay, alături de producători consacrați precum Kia, Lamborghini, Land Rover, Lexus și mulți alții. &Ici

Inna