Mercedes-Benz CLA 180 BlueEfficiency – cel mai aerodinamic model de serie

De AutoExpert   |  14 Februarie, 2013

Distribuie :

Mercedes-Benz CLA 180 BlueEfficiency – cel mai aerodinamic model de serie

Mercedes-Benz a anunţat oficial că versiunea 180 BlueEfficiency Edition a noului CLA este cel mai aerodinamic automobil de serie din lume. Conform măsurătorilor oficiale, coeficientul aerodinamic atins de acest model este de 0.22. Ca termen de comparaţie, reuşind să-l depăşească pe cel al lui Toyota Prius (0.25) şi pe cel al lui BMW 320d EfficientDynamics (0.26).

Pentru a ajunge la această performanţă, inginerii şi designerii Mercedes-Benz au ajustat uşor designul frontal al lui CLA în această versiune, modificările fiind regăsite exclusiv pe această versiune specială - pe lângă zona de impact frontală relativ redusă (2.21 metri pătraţi), spoilerul frontal a fost complet modificat, iar zonele de decupaj din jurul blocurilor optice au fost şi ele micşorate, în timp ce grila frontală este activă şi se deschide/închide în funcţie de necesităţi şi viteza de rulare. Versiunea specială a lui CLA vine şi cu o serie de apendici care au rolul de a canaliza fluxul de aer în zona pasajelor roţilor.

Mercedes-Benz CLA 180 BlueEfficiency este echipat cu un motor 1.6 de 122 de cai putere dezvoltat împreună cu Renault care emite 118 grame de CO2/km şi care reuşeşte un consum mediu mixt de 5.0 litri/100 km.

Recomandate:

112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna