Mercedes-Benz anunţă un competitor pentru Tesla Model X

De Redactor AE   |  28 Septembrie, 2016

Distribuie :

La Salonul Auto de la Paris, germanii de la Mercedes-Benz vor fi prezenţi nu doar cu maşini şi modele noi dar şi cu un concept foarte îndrăzneţ, proiectat pentru a stopa expansiunea imperiului Tesla Motors.

Primul teaser lansat de Mercedes ne dezvăluie un proiect necunoscut până acum, al cărui nume este păstrat încă în taină, dar despre care vom afla mai multe foarte curând. Imaginile video cu acesta au fost publicate pe pagina de Facebook şi ne lasă să descoperim doar câteva dintre trăsăturile crossoverului. Cel mai important de ştiut însă, este faptul că va fi o interpretare absolut nouă şi diferită a ceea ce numim nou astăzi vehicule electrice.

Conceptul, ar putea împrumuta unele idei din prototipul Concept Intelligent Aerodynamic Automobile (IAA), mai cu seamă formele sale aerodinamice şi garnitura tehnică care ar asigura o autonomie de 500 km. Acesta va fi şi primul crossover Mercedes, proiectat în totalitate electric şi care ţinteşte în segmentul dominat de Tesla Model X.

Mercedes-Electric-SUV-2 Mercedes-Electric-SUV-3 Mercedes-Electric-SUV-4 Mercedes-Electric-SUV-5 Mercedes-Electric-SUV-6 Mercedes-Electric-SUV-7 Mercedes-Electric-SUV-8 Mercedes-Electric-SUV-9 Mercedes-Electric-SUV-10 Mercedes-Electric-SUV-11

Recomandate:

Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni - Photo
Accidente
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni

O femeie de 62 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit poliției, femeia a fost tamponată pe trecere de pietoni. Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei d

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna