Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT

De Inna   |  16 Septembrie, 2025

Distribuie :

Mercedes AMG GT ar putea primi o versiune electrică. Constructorul din Stuttgart ia în considerare dezvoltarea unei versiuni cu zero emisii. Cel puțin, în acest moment se evaluează viabilitatea unui astfel de model. 

„Există o discuție emoțională și o discuție rațională. Din punct de vedere emoțional, da, ar trebui să o facem. Întrebarea este dacă există o piață care este destul de mare pentru a justifica investiția care este necesară. Cel puțin din perspectiva tehnologică, știm cum să facem acea mașină”, a declarat Michael Schiebe, șeful diviziei Mercedes-AMG.

 

Tot șeful diviziei afirmă că versiunea electrică a modelului de performanță trebuie făcută, încât să se concentreze foarte mult pe plăcerea condusului, la fel ca în cazul lui AMG GT cu motoare termice.

De asemenea, se menționează că dacă versiunea cu zero emisii va primi undă verde, atunci va fi comercializată în paralel cu cea termică. 

„Aș spune că avem foarte mare succes cu AMG GT cu motoare termice în varianta cu 2 uși. Așa că ne vom concentra pe asta mai întâi și apoi să vedem când apare momentul potrivit pentru a lansa un model electric cu două uși. Vrem să reușim din punct de vedere tehnologic și din perspectiva performanței, dar trebuie să reușim și din punct de vedere economic”, a mai adăugat Michael Schiebe.

 

Recomandate:

Razie în Orhei. Polițiștii au depistat șoferi beți, fără permis și minori prinși la volan - Photo
Sociale
Razie în Orhei. Polițiștii au depistat șoferi beți, fără permis și minori prinși la volan

Polițiștii au depistat mai multe încălcări grave în trafic, în urma unor controale desfășurate în localități din Orhei. Printre cazuri se numără șoferi în stare de e

Inna
Podul de pe strada Ismail, la un pas de reabilitare? Lucrările întârzie, deși starea drumului provoacă semne de întrebare - Photo
Sociale
Podul de pe strada Ismail, la un pas de reabilitare? Lucrările întârzie, deși starea drumului provoacă semne de întrebare

Unul dintre cele mai problematice poduri din Chișinău urmează să intre în reparație capitală, însă autoritățile nu pot indica încă momentul începerii lucrărilor, în pofid

Inna
Taxe mai dure peste Atlantic. Trump ridică tarifele pentru mașinile europene la 25% - Photo
Noutăți
Taxe mai dure peste Atlantic. Trump ridică tarifele pentru mașinile europene la 25%

Decizie cu impact major pentru industria auto. Donald Trump anunță o creștere semnificativă a taxelor vamale pentru vehiculele din Uniunea Europeană, invocând nerespectarea unui acord comer

Inna
Util pentru viitori șoferi. Cât timp este valabil rezultatul la proba teoretică? - Photo
Utile
Util pentru viitori șoferi. Cât timp este valabil rezultatul la proba teoretică?

Procesul de obținere a permisului de conducere vine cu reguli clare, iar cunoașterea acestora poate face diferența între un parcurs simplu și unul complicat. Una dintre cele mai importante preve

Inna
Rețea de falsificatori de acte, destructurată. Contrafăceau documente oficiale și le vindeau în Moldova, și peste hotare - Photo
Sociale
Rețea de falsificatori de acte, destructurată. Contrafăceau documente oficiale și le vindeau în Moldova, și peste hotare

O grupare criminală specializată în falsificarea documentelor oficiale, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere, a fost destructurată de autoritățile din Republica Moldova, &ic

Inna
Eleganță inspirată din natură. Bugatti dezvăluie unicul W16 Mistral „Fly Bug”, dezvoltat pentru un client special - Photo
Noutăți
Eleganță inspirată din natură. Bugatti dezvăluie unicul W16 Mistral „Fly Bug”, dezvoltat pentru un client special

Inspirat din lumea insectelor și realizat exclusiv pentru un singur client, noul Bugatti W16 Mistral „Fly Bug” duce personalizarea auto la un nivel artistic rar întâlnit.Bu

Inna
Primul SUV electric Skoda pe platforma MEB+ este tot mai aproape. Epiq debutează în această lună - Photo
Noutăți
Primul SUV electric Skoda pe platforma MEB+ este tot mai aproape. Epiq debutează în această lună

Skoda a dezvăluit primele schițe oficiale ale viitorului Epiq, un SUV electric compact care va debuta pe 19 mai și promite să devină unul dintre cele mai accesibile modele electrice din gamă.

Inna