Mazda MX-5 retuşată de Catfish

De AutoExpert   |  6 Octombrie, 2012

Distribuie :

Mazda MX-5 retuşată de Catfish

Decapotabila japoneză a fost aleasă deoarece este un roadster simplu, uşor şi relativ ieftin, iar greutatea este distribuită în mod egal pe cele două punţi, ceea ce înseamnă că are o ţinută de drum impecabilă.

Pentru construcţia unui Catfish Speedster pot fi folosite doar modele din primele două generaţii ale decapotabilei Mazda MX-5. Astfel, costurile rămân mici deoarece exemplarele din primele generaţii sunt mai ieftine decât cele noi. De exemplu, primul prototip Catfish se bazează pe o Mazda MX-5 care a costat 800 de dolari americani.

Chiar şi dacă compania Catfish spune că automobilul lor se bazează pe un MX-5, este vorba despre o cu totul altă situaţie decât în cazul replicilor sau a maşinilor de kit care înlocuiesc câteva panouri ale caroseriei şi doar atât. În cazul Catfish, se renunţă la majoritatea pieselor originale Mazda sau, după cum spune un oficial al firmei, se renunţă la „ce e inutil” - capota, portbagajul, uşile, barele faţă şi spate, amortizoarele, arcurile, farurile şi majoritatea pieselor din interior au fost demontate şi chiar şasiul original nu a scăpat, pentru că a fost înlocuit cu unul nou, din oţel tubular. Tot ce a mai rămas din Mazda MX-5 sunt ansamblurile suspensiilor din faţă şi din spate, rezervorul, motorul şi transmisia. Automobilul astfel a ajuns să cântărească doar 680 de kilograme şi nu are uşă de intrare. Pentru a urca, driver-ul trebuie să scoată volanul şi să se aşeze pe scaun, la fel ca într-un bolid de curse.

Ne modificând cumva motoarele Mazda de 1,6 litri sau 1,8 litri, compania producătoare susţine că automobilul este „foarte rapid”. Iar în caz că nu e suficient, inginerii au montat panoul ignifug care desparte compartimentul motor de interior în aşa fel încât să încapă şi un motor V8 sub capotă.

Catfish Speedster va debuta oficial la salonul SEMA care se va desfăşura la sfârşitul acestei luni în Las Vegas, Statele Unite ale Americii.

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna