Mark Webber se retrage din Formula 1

De AutoExpert   |  27 Iunie, 2013

Distribuie :

Mark Webber se retrage din Formula 1

Mark Webber a confirmat speculaţiile apărute cu privire la participarea în Campionatul Mondial de Anduranţă (WEC) alături de Porsche începând din sezonul 2014. Astfel, pilotul echipei Red Bull Racing se va retrage din Formula 1 la sfârşitul acestui sezon după ce a semnat un contract pe termen lung cu Porsche.

Constructorul german va reveni anul viitor în WEC la clasa LMP1, competiţie în care este inclusă şi celebra Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Australianul spune că este nerăbdător să concureze la volanul unor maşini sport de performanţă în cea mai importantă competiţie de anduranţă din lume.

Porsche a confirmat deja şi pe ceilalţi trei piloţi pentru sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Anduranţă. Fostul pilot de teste de Formula 1 Neel Jani se va alătura lui Timo Bernhard (Germania) şi Romain Dumas (Franţa), care concurează pentru germani din 2010.  

Reamintim că Mark Webber a mai concurat în Cursa de 24 de ore de la Le Mans în 1998 şi 1999 pentru echipa Mercedes, însă a abandonat în ambele ediţii.În 2002 a ajuns în Formula 1 la Minardi şi, după ce a trecut pe la Jaguar şi Williams, a devenit pilot al echipei Red Bull Racing în 2008. Pe parcursul carierei sale în Formula 1, Webber a reuşit să obţină nouă victorii, 36 de podiumuri, 11 pole position-uri şi a stabilit cel mai bun timp în cursă de 15 ori.

Merită să menţionăm şi faptul că, retragerea lui Webber din Formula 1 lasă un loc liber la cea mai titualară echipă din competiţie în ultimii ani, Red Bull Racing, iar pilotul Kimi Raikkonen este considerat principalul favorit la acest post datorită preformanţelor obţinute pentru Lotus de la revenirea în Formula 1.

Recomandate:

Sentință de răsunet în SUA. Tesla, obligată să plătească despăgubiri uriașe în urma unui accident mortal cauzat de Autopilot - Photo
Accidente
Sentință de răsunet în SUA. Tesla, obligată să plătească despăgubiri uriașe în urma unui accident mortal cauzat de Autopilot

Un tribunal din Florida a decis recent că Tesla poartă o parte din responsabilitate pentru un tragic accident rutier produs în 2019, în urma căruia o tânără și-a pierdut viața, iar p

Inna
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. Un veteran al industriei auto preia conducerea companiei - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. Un veteran al industriei auto preia conducerea companiei

Grupul Jaguar Land Rover (JLR) a anunțat oficial numirea unui nou director executiv, într-o mișcare strategică ce marchează începutul unei noi etape pentru celebrul producător auto britani

Inna