Locatarii unui bloc au decis să lupte singuri cu şoferii care parchează neregulamentar

De Redactor AE   |  10 August, 2016

Distribuie :

Dacă se întâmplă să fii deranjat de faptul că accesul în scara blocului, îţi este blocat de un automobil parcat neregulamentar, atunci eşti încurajat să telefonezi la numărul scurt 902 şi să denunţi încălcarea depistată. În dependenţă de cât de norocos eşti şi cât de operativi sunt poliţiştii de patrulare, la scurt timp după apel se va prezenta un echipaj de poliţie care îi va întocmi şoferului un proces verbal pentru parcarea neregulamentară sau/şi, blocarea accesului.

Măsurile cu care autorităţile noastre luptă împotriva acestor şoferi, iubitori de a parca în faţa porţilor, în faţa garajului, pe trotuare, oriunde şi oricum vrei numai nu regulamentar, blocând astfel calea de acces a pietonilor, sunt considerate un pic cam ineficiente. După caz, şoferul se va alege cu o amendă de minim 200 de lei şi câteva puncte de penalizare pe care o va achita în primile 72 de ore cu o reducere de 50%. Deci nu mare pagubă, pentru unii dintre ei.

Probabil că acesta a fost şi motivul pentru care locatarii unui bloc din capitală, au considerat că este "mai bine" dacă vor prelua iniţiativa în mânile lor şi vor anunţa sancţiunea care le convine cela mai mult. În cazul de faţă, şoferul acestui Opel Astra s-a ales cu foarte mult gunoi aruncat peste maşină şi chiar cu câteva defecţiuni pe caroserie! Din aceeaşi categorie, fac parte şi alte poze postate pe pagina de facebook Chişinău Fail.

Morala? Ai grijă unde parchezi maşina!

4kqpB2mC7qUhr4kT3eeEeA-article 13932849_1115494681854185_4608465820861730064_n 13935057_1114966108573709_1480802540430256396_n

Recomandate:

Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna