Limuzina lui Stalin, furată acum câteva zile, a fost găsită într-un garaj!

De Pavel   |  29 Decembrie, 2019

Distribuie :

Organele de drept din Moscova, a anunțat recent că a găsit limuzina care cândva i-a aparținut dictatorului rus Iosif Stalin. Aceasta a fost furată în noaptea de 26 pe 27 decembrie, de un grup de făptași, care însă nu au fost încă identificați.

Agenția de presă TASS, cu referire la reprezentanții Ministerului Afacerilor de Interne al Federației Ruse, transmite că legendarul model de lux ZIS-115 a fost găsit într-un garaj din Moscova, iar în prezent polițiștii interprind măsuri de investigații pentru a stabili identitatea hoților, dar și locul aflării acestora.

Amintim că, șase bărbați au intrat în garajul în care se păstra legendara limuzină, au încărcat un ZIS-ul pe un camion cu platformă și au dispărut într-o direcție necunoscută. În acest moment poliția este în căutarea infractorilor. Sursa citată scrie că, conform documentelor, limuzina blindată aparținea șefului serviciului de securitate al oligarhului ucrainean Ruslan Tarpan.

În prezent, exemplarul celebru care i-a aparținut lui Stalin, are o valoare aproximată la 2.500.000 de euro.

https://autoexpert.md/diverse/foto-un-grup-de-infractori-din-moscova-au-furat-limuzina-lui-stalin-chiar-din-garaj/

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna