LIFE HACK de la un șofer de Toyota, cum să trișezi la culoarea roșie a semaforului (VIDEO)

De Redactor AE   |  21 Decembrie, 2020

Distribuie :

Life Hack - îndemânare sau șiretlic, capacitate de a improviza și a găsi noi metode prin care să îmbunătățești performanțele or rezultatele. Cu alte cuvinte, ceva ce te învață doar școala vieții, sau...unii șoferi de pe la noi. 

De obicei cei mai grăbiți sunt oamenii de afaceri, cel puțin așa știam până acum, dar s-ar putea să dăm greș. Există și alte categorii de persoane, cărora le place riscul, adoră să savureze orice secundă din viață și nu iubesc să aștepte nici măcar o clipă. Probabil că asta este și explicația celor care încearcă să păcălească traficul rutier, folosindu-se de săgeata verde, atât de permisivă, pentru a nu petrece un minim de 40 de secunde la semafor. 

Mai ales că e noapte, mașini sunt puține, de ce să stai să aștepți când poți vira la dreapta, ca mai apoi să te răzgândești, faci un U turn, și ieși din aceeași intersecție tot pe săgeată verde. Astfel ai reușit să fii primul și te poți lăuda amicilor cu un truc absolut nemaivăzut în țările civilizate și înalt dezvoltate. 

N-ați înțeles cum? Vedeți video! Postarea o găsiți în grupul Ask a Driver, însă pentru cine nu are acces, am încercat să facem o captură de ecran (integrarea conținutului a fost imposibilă). 

 

Recomandate:

Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută - Photo
Accidente
Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută

Un grav accident rutier soldat cu decesul unui copil de șase ani a avut loc sâmbătă, 3 august, în municipiul Ungheni. Potrivit informațiilor confirmate pentru AGORA de reprezentanta Inspec

Inna
Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat - Photo
Accidente
Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat

Un accident rutier soldat cu patru victime, dintre care doi minori, a avut loc duminică seara, 3 august, pe bulevardul Renașterii Naționale din capitală.Potrivit informațiilor preliminare furnizat

Inna
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online - Photo
Sociale
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online

Candidații din Orhei și Căușeni, care se pregătesc să susțină examenele auto, pot acum să evite cozile și drumurile inutile, grație noului sistem de programare online lansat de Agenția Servicii Public

Inna
Surpriză pregătită pentru Munchen. Mercedes pregătește debutul viitorului GLC electric - Photo
Noutăți
Surpriză pregătită pentru Munchen. Mercedes pregătește debutul viitorului GLC electric

Mercedes-Benz pregătește o apariție de senzație la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în septembrie. Producătorul german a publicat o nouă imagine teaser cu viitorul SUV GLC elect

Inna
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. CEO-ul Adrian Mardell se retrage după 35 de ani de activitate - Photo
Noutăți
Schimbare majoră la vârful Jaguar Land Rover. CEO-ul Adrian Mardell se retrage după 35 de ani de activitate

Jaguar Land Rover se pregătește pentru o nouă eră în conducerea executivă. Adrian Mardell, actualul director general al producătorului auto britanic, a anunțat că se va retrage din funcție la fi

Inna