LF-Z Electrified - conceptul care dezvăluie cum vor arăta viitoarele modele Lexus!

De Sergiu   |  30 Martie, 2021

Distribuie :

Cei de la Lexus au prezentat cu câteva ore în urmă un extraordinar concept care vine să ne dezvăluie noua direcție de design ce va fi adoptată în următorii ani. Proiectul inedit se numește LF-Z Electrified, iar aspectul acestuia poate fi explicat destul de facil drept un pseudo-crossover.

Într-un final, Lexus este gata să-și dedice eforturile pentru a dezvolta o gamă variată de electromobile și mașini electrificate. Până în anul 2025, constructorul dorește să lanseze 20 de modele noi sau actualizate, hybrizi, plug-in hybrizi și electrice pure, la nivel global, iar LF-Z Electrified ar putea fi una din acestea.

Un element adoptat de conceptul LF-Z Electrified e noua grilă Lexus, evoluată, care urmează să definească aspectul vehiculelor producătorului auto. Vehiculele electrice nu au nevoie de grile uriașe în față, așa că Lexus a decis să regândească modul în care își poate folosi grila generică a mărcii, pentru a o încadra în normele dictate de principiile de proiectare ale unui EV.

Constructorul nu a revelat detalii tehnice, dar se crede că conceptul dispune de un pachet de baterii amplasat în podea, dar și un sistem excepțional de tracțiune integrală cu vectorizarea cuplului. Diferite configurații permit amplasarea a unul sau două motoare electrice.  Denumit Direct4, acest sistem cu tracțiune integrală urmează să devină un element de bază al viitoarelor vehicule electrice și hybrid de la Lexus.

Interiorul conceptului se prezintă într-o factură minimalistă, care include un head-up display și un ecran tactil, precum și un volan care seamănă izbitor cu manșa unei aeronave. În această direcție, Tesla își afirmă întâietatea, după ce a anunțat că Model S și Model X actualizate vor dispune de un asemenea volan în versiunea de serie. În cazul Lexus însă, se crede că această particularitate interesantă nu se va materializa în producția de serie.

Anumite dotări vin la pachet cu un asistent vocal cu inteligență artificială, dar și funcția de deschidere a vehiculului prin intermediul smartphone-ului. 

Niponii pregătesc deschiderea unui centru de dezvoltare, unde proiectanții viitoarelor EV-uri vor putea colabora pentru a scoate la iveală proiecte inedite, iar în cadrul complexului de cercetare vor fi construite diverse circuite pentru testare.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Audi accelerează ofensiva electrică în China și prezintă noul AUDI E7X, care promite autonomie impresionantă - Photo
Noutăți
Audi accelerează ofensiva electrică în China și prezintă noul AUDI E7X, care promite autonomie impresionantă

Prezentat la Beijing, noul SUV electric dezvoltat împreună cu SAIC marchează un nou pas strategic pentru Audi pe cea mai mare piață auto din lume.Constructorul german a dezvăluit oficial mod

Inna
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere - Photo
Sociale
O tânără din Chișinău, sancționată pentru fals în declarații, după o tentativă de a obține permisul de conducere

O încercare de a obține un permis de conducere prin informații eronate s-a transformat într-o pedeapsă costisitoare. Instanța a aplicat o amendă semnificativă și restricții suplimentare.

Inna
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație - Photo
Noutăți
Audi își actualizează bestsellerul electric. Q4 e-tron primește tehnologii de ultimă generație

Cel mai popular model electric Audi revine într-o versiune îmbunătățită, cu funcții inovatoare și autonomie extinsă. Noul facelift aduce schimbări discrete la design, dar salturi important

Inna
Alfa Romeo pune pe pauză electrificarea totală. CEO-ul avertizează că lumea nu este pregătită - Photo
Noutăți
Alfa Romeo pune pe pauză electrificarea totală. CEO-ul avertizează că lumea nu este pregătită

Deși planurile inițiale vizau o tranziție rapidă spre electric, realitatea pieței schimbă direcția. Alfa Romeo își regândește strategia și păstrează motoarele clasice în joc.Șefu

Inna
Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design - Photo
Noutăți
Jeep pregătește un refresh pentru Avenger. Americanii au publicat primele indicii despre noul design

Cel mai mic model Jeep din Europa se pregătește de un upgrade discret, dar important. Primele imagini oficiale dezvăluie schimbări subtile care anunță un look mai modern.Marca americană a pub

Inna
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate - Photo
Noutăți
Prețul petrolului crește pe fondul tensiunilor geopolitice. Negocierile dintre SUA și Iran, iarăși blocate

Piețele energetice reacționează rapid la impasul diplomatic dintre Washington și Teheran. Eșecul negocierilor reaprinde temerile privind aprovizionarea globală cu petrol.Prețurile petrolului au &i

Inna