Lexus CT200h, mai F-Sport

De AutoExpert   |  21 Octombrie, 2011

Distribuie :

Lexus CT200h, mai F-Sport

Dacă vrei să ştii mai multe despre un hibrid mai sportiv, dar nu chiar sportiv, atunci ar trebui să citeşti mai departe. Este vorba de versiunea F-Sport a primului model hibrid compact premium, Lexus CT200h. Îl face pachetul cu nume promiţător pe hibrid să pară şi să fie un pic mai obraznic?

Referindu-ne la aspectul vizual, am putea să spunem că da, CT200h F-Sport este puţin altfel decât unul obişnuit. Asta pentru că a fost echipat cu jante noi care au 17 inci, pasajele din jurul roţilor lasă impresia că au fost umflate cu pompa, spoilerul din spate este mai mare, iar barele de protecţie şi grila radiatorului au fost modificate sensibil.

Dincolo de portiere, pe lângă dotările standard pe care te aştepţi să le găseşti într-un model premium, chiar şi compact, a apărut un pedalier din aluminiu care încearcă să sprijine ideea de sportivitate.

Cei de la Lexus au adăugat nişte suspensii noi, pentru a fi, pe de-o parte mai rigide şi să fie scos în evidenţă într-un mod mai sportiv răspunsul direcţiei, iar pe de altă parte pentru a nu neglija confortul, dacă te interesează în anumite situaţii. Şi te interesează, pentru că şi din acest motiv îţi iei o compactăpremium, nu?

Sub capotă, Lexus CT200h F-Sport ascunde un motor benzinar de 1.8 litri, care livrează 98 CP şi unul electric, în stare să ofere 81 CP. Dacă te gândeai că versiunea F-Sport vine cu un surplus de putere, vei fi dezamăgit. Sau nu, pentru că în fond şi la urma urmei, modelul acesta emite 94 g/km de dioxid de carbon şi nu vrea să o supere pe Mama Natură. Iar asta este o scuză foarte bună.

Sursa: TOPGEAR

Recomandate:

Un radar mobil a înregistrat „cea mai mare viteză” pe o porțiune de autostradă. Un șofer circula cu peste 300 km/h - Photo
Sociale
Un radar mobil a înregistrat „cea mai mare viteză” pe o porțiune de autostradă. Un șofer circula cu peste 300 km/h

Un caz de viteză excesivă a fost înregistrat recent pe autostrada A2 din Germania, în apropiere de orașul Burg, aflat la vest de Berlin. Un șofer a fost prins, conducând cu 321

Inna
Nissan pregătește modele electrice de performanță Nismo cu sprijinul echipei de Formula E - Photo
Noutăți
Nissan pregătește modele electrice de performanță Nismo cu sprijinul echipei de Formula E

Nissan intenționează să dezvolte o nouă gamă de vehicule electrice de înaltă performanță sub emblema Nismo, cu ajutorul experienței acumulate în competițiile de Formula E. Potrivit unor in

Inna
Un ucrainean, suspectat de escrocherie. Promitea importuri de automobile din SUA, însă mașinile nu mai ajungeau la clienți - Photo
Sociale
Un ucrainean, suspectat de escrocherie. Promitea importuri de automobile din SUA, însă mașinile nu mai ajungeau la clienți

Un cetățean ucrainean, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut în Republica Moldova, fiind suspectat că ar fi implicat într-o escrocherie de proporții, prin care ar fi cauzat un

Inna
Toyota va construi o nouă fabrică în Japonia. Producția este planificată pentru începutul anilor 2030 - Photo
Noutăți
Toyota va construi o nouă fabrică în Japonia. Producția este planificată pentru începutul anilor 2030

Toyota Motor Corporation a anunțat despre intenția de a deschide o nouă fabrică în Japonia, parte din strategia sa de extindere a capacității de producție și de adaptare la tehnologiile viitorul

Inna
Incident neobișnuit la Căușeni. Un șofer băut a lovit autospeciala poliției în timpul testării cu Drager - Photo
Sociale
Incident neobișnuit la Căușeni. Un șofer băut a lovit autospeciala poliției în timpul testării cu Drager

Un bărbat în vârstă de 27 de ani din Căușeni s-a ales cu mari bătăi de cap în urma unui incident rutier petrecut în toiul nopții. Acesta a fost prins conducând în s

Inna
Mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin permise moldovenești și vehicule înmatriculate conform legii - Photo
Sociale
Mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin permise moldovenești și vehicule înmatriculate conform legii

Conform celor mai recente date din Registrul de stat al conducătorilor auto și Registrul vehiculelor, un număr considerabil de cetățeni cu domiciliul în regiunea transnistreană dețin documente d

Inna