La straja siguranței rutiere: Un LC 500 se alătură flotei unui departament de poliție din Japonia

De Sergiu   |  23 Octombrie, 2020

Distribuie :

Probabil cel mai răsfățat departament al poliției din Japonia, cu cele mai interesante dotări se află în prefectura Tochigi. Polițiștii din cadrul acestuia au primit în cadrul unei ceremonii un Lexus LC 500 ce va veghea pe viitor la siguranța cetățenilor.

Donația a fost făcută de Kazuo Nakamura, oficial Lexus ce a menționat că ar dori ca polițiștii să folosească automobilul pentru a preveni accidentele rutiere. Mașina va mai fi prezentă la evenimente promoționale, culturale și desigur, pentru a le arăta vitezomanilor cine-i șeful.

Pe lângă cea mai recentă adiție, departamentul mai deține și un Nissan GT-R. În trecut, din flota acestuia au făcut parte vehicule performante interesante: câteva Honda NSX, Mazda RX-7, Nissan Skyline R33 și R34 și un Subaru Impreza WRX STi.

Noul membru al flotei departamentului de poliție are un preț orientativ de aproximativ 164.000 $. LC 500 a primit dotări specifice, de genul girofarului și elementelor luminoase în spatele grilei față și e nuanțată pe exterior în alb și negru.

Vehiculul vine echipat cu un propulsor V8 de 5.0 litri volum, ce dezvoltă 471 CP și 540 Nm în cuplu cu o cutie de viteze automată Direct Shift în 10 rapoarte. Accelerația 0-100 km/h se realizează în 4.7 secunde, și 10.8 secunde sunt necesare pentru atingerea a 160 km/h, viteza maximă fiind de 270 km/h.

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna