La Hîncești un BMW a fost făcut bucăți de un tânăr care nu deține un permis de conducere!

De Pavel   |  21 Septembrie, 2021

Distribuie :

Astăzi, în localitatea Cărpineni, raionul Hîncești, a fost înregistrat un accident grav cu implicarea unui BMW. Imagini video și foto de la fața locului au devenit virale pe rețelele de socializare, iar acum poliția vine cu o reacție oficială!

Oamenii legii informează că, în data de 21 septembrie 2021, polițiștii Inspectoratului de Poliție Hîncești s-au sesizat în baza unor secvențe video de pe internet, precum că în comuna Cărpineni, raionul Hîncești s-a produs un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat angajații poliției pentru a documenta cazul. S-a stabilit că un tînar de 22 ani, care nu deține permis de conducere a pierdut controlul volanului, unui autoturism de model BMW și a derapat de pe traseu inversându-se.

În urma impactului, șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind 0.00mg/l alcool pur în aerul expirat. Politia a inițiat o anchetă, iar tânărul va fi sancționat conform Codului Contravențional al RM, a mai precizat ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.

 

Recomandate:

Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP

 Mercedes-AMG a prezentat recent o imagine teaser care anunță un nou model electric de înaltă performanță, ce va concura direct cu Porsche Taycan. Noul vehicul va fi dezvăluit oficial &

Inna
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai - Photo
Noutăți
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai

 Toyota anunță o investiție de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice în Shanghai, un pas strategic menit să consolideze poziția companiei pe cea mai

Inna
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing - Photo
Noutăți
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing

BMW lansează oficial noul M2 Racing, o versiune dedicată circuitului, care își va face debutul în sezonul competițional din 2026. Inspirat din modelul de serie M2, noul BMW M2

Inna
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa - Photo
Noutăți
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa

Volkswagen își reconfigurează strategia de tranziție către electromobilitate. Deși anterior anunțase că următoarea generație T-Roc, programată pentru lansare în 2026, va fi ultimul model n

Inna
BMW i3 Neue Klasse va fi disponibil și în versiune Touring - Photo
Noutăți
BMW i3 Neue Klasse va fi disponibil și în versiune Touring

 BMW se pregătește să extindă familia sa de modele electrice cu noul i3 Neue Klasse, programat pentru lansare oficială în 2026. Pe lângă versiunea standard de tip berlină, modelul

Inna
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat - Photo
Noutăți
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat

 Viitoarea generație Alfa Romeo Stelvio a fost surprinsă în primele imagini neoficiale, publicate recent. Aceste fotografii provin de la un birou de brevete și dezvăluie un design exter

Inna