La final de an, pe drumurile capitalei vor ajunge noi unități de transport public!

De Inna   |  28 Septembrie, 2022

Distribuie :

În cadrul ședinței operative din cadrul primăriei, șeful Regiei Transport Electric Chișinău a declarat că în curând vor apărea noi troleibuze în capitală. Este vorba atât despre troleibuze clasice, cât și despre cele articulate. Parcul de Autobuze de asemenea planifică să achiziționeze mai multe unități de transport noi. 

Luni, Dorin Ciornîi, șeful RTEC a declarat că a fost semnat un contract cu o companie de transport public din Elveția pentru procurarea a zece troleibuze articulate de model Solaris. Potrivit municipalității, a fost deja achitat un avans de 20% din valoarea totală a contractului. 

Pe lângă asta, a fost semnat un alt contract cu o companie de transport public din Salzburg, Austria. În baza acestuia vor fi procurate trei troleibuze articulate, după care în perioada ianuarie - februarie vor mai fi livrate ale zece unități de transport.

Termenul de livrare ale noilor unități de transport este programat pentru perioada decembrie - ianuarie. 

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna