Italia negociază cu UE, privind comercializarea automobilelor cu motoare termice

De Inna   |  9 Septembrie, 2021

Distribuie :

Începând cu 2035, Uniunea Europeană își dorește să comercializeze mașini doar cu sistem de propulsie electric. Producătorii italieni însă, negociază pentru a fi exceptați de la această regulă din mai multe motive. 

Italia își dorește ca producătorii auto să fie exceptați de la interzicerea comercializării automobilelor noi cu motoare cu ardere internă, din motiv că producătorii ca Lamborghini, Ferrari sau Pagani au o producție relativ mică și cu un impact nu atât de resimțit asupra mediului cum ar fi în cazul giganților precum Volkswagen sau Daimler. 

Roberto Cingolani, ministru pentru Tranziția Ecologică, a declarat că există o probabilitate ca italienii să producă și după anul 2035 automobile dotate cu motoare termice. Tot în acest context, ministrul a declarat că Italia deja trebuie să fie preocupată de producerea bateriilor de înaltă performanță și a înaintat un program prin care se va construi o uzină de baterii. 

De remarcat că Ferrari deja a confirmat lansarea unui automobil cu zero emisii până în anul 2025. Și Lamborghini a început lucrul asupra unui model pur electric, alte detalii încă nu au fost anunțate.  

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna