În Irak, un soldat a evacuat peste 70 de răniţi la volanul unui BMW Seria 7 blindat din anii 90!

De Redactor AE   |  17 Noiembrie, 2016

Distribuie :

Un caz mai puţin obişnuit a avut loc de curând într-o zonă de conflict armat din Irak, unde un soldat a dat dovadă de mult curaj şi devotament intrând în gura lupului cu automobilul său personal, pentru a salva luptătorii şi civilii răniţi!

Despre acest lucru scrie presa chiar CNN! Potrivit lor, soldatul pe nume Ako Abdularahman se afla la acel moment în oraşul Kirkuk, luat cu asalt de războinicii ISIS şi pus în faţa unei alegeri, Abdularahman a decis să acţioneze pentru a-şi salva poporul. Bărbatul în vârstă de 32 de ani a intrat de câteva ori în oraş pentru a "colecta" răniţii, soldaţi şi civili, arabi, mulsulmani şi creştini, fără să ţină cont de reliegie sau etnie.

A simţit doar că trebuie să îşi facă datoria, chiar dacă a fost înalt apreciat de guvernatorul regiunii de la care a primit o diplomă şi un bănesc, iar cel din urmă act chiar la primit ca insultă, fiind convins că oricine în locul lui ar fi trebuit să procedeze la fel. La rândul lui înarmat, cu pregătire militară şi la volanul unei limuzine blindate ar fi o ruşine să nu se arunce în luptă pentru salvarea celor răniţi, susţine Abdularahman.

După ce au aflat de povestea lui, conducerea BMW a contactat militarul pentru a-i oferi o maşină nouă în loc iar aceasta să fie expusă în muzeul germanilor însă Abdularahman a refuzat insistând pe faptul că îşi va repara singur maşina, care apropo, l-a costat în jur de 9.000 de dolari. Şi va avea de investit bani grei, având în vedere că Seria 7 în caroseria E32 a primit cel puţin 50 de gloanţe!

161107170739-kirkuk-bmw-hero-2-exlarge-169

d86428bf28e6a1f549d1035622a3feeda958eb bb671cb385611dae83dde9646076eb65a47346 161107170945-kirkuk-bmw-hero-4-exlarge-169 161107170502-kirkuk-bmw-hero-1-exlarge-169

 

Recomandate:

BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante - Photo
Noutăți
BMW a dezvoltat noi aplicații pentru posesorii de mașini M. Sunt 3 în total și îți afișează date importante

Posesorii modelelor BMW M vor primi trei aplicații noi, prin care vor putea monitoriza anumite date dinamice, pentru curse de drag racing și chiar un canal de entertainment. La momentul actual, a

Inna
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera - Photo
Noutăți
Rimac apreciază primii săi susținători și le creează o ediție cu adevărat spectaculoasă a hypercarului electric Nevera

Rimac duce ideea de exclusivitate la un nou nivel prin lansarea unei serii extrem de limitate pentru hypercar-ul electric Nevera R. Noua versiune, denumită Founder’s Edition, va fi produsă &icir

Inna
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani - Photo
Accidente
A lovit un Jaguar și a părăsit locul accidentului. Poliția a prins făptașul care riscă închisoare de până la 5 ani

Un accident rutier a avut loc ieri, în sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, un bărbat, fiind la volanul unui Volkswagen, a lovit un Jaguar parcat. Ulterior, bărbatul a

Inna
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier - Photo
Accidente
Dimineață fatală pentru un tânăr de doar 27 de ani. Acesta și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr a avut loc în dimineața zilei de 19 decembrie, în apropiere de orașul Taraclia. Tragedia s-a produs în jurul orei 08:00, câ

Inna
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026 - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un gigant electric. Cel mai mare EV al mărcii debutează în 2026

Hyundai a stârnit interesul publicului după ce a publicat prima imagine teaser cu un viitor model electric aflat în pregătire. Noul vehicul va deveni cel mai mare automobil cu propulsie el

Inna