Inspectorii de patrulare ar fi stors 100$ dintr-un grup de turişti pentru că aveau maşinile murdare!

De Redactor AE   |  14 Aprilie, 2016

Distribuie :

Nu este un secret pentru nimeni faptul că în Moldova, corupţia este ca la ea acasă. Presa a vorbit întotdeauna despre cazurile când funcţionarii de stat, judecătorii, procurorii, dar şi poliţiştii au cerut mită pentru unele servicii, sau pentru a scuti pe careva de o pedeapsă.

Iată că un nou caz, a fost semnalat recent, de către un grup de turişti din Polonia, amatori de off-road, care au venit în vizită în ţara noastră. Câţiva dintre ei, au cutreierat prin Moldova şi în trecut, fiind atât de impresionaţi că au realizat chiar şi un videoclip cu cele mai frumoase locuri pe care apucat să le viziteze. Dar, se pare că ultima lor aventură le va lăsa un gust amar. Asta deoarece un echipaj al poliţiei s-ar fi încumetat să stoarcă din buzunarele lor, o sumă frumuşică de bani pentru o încălcare inventată.

Untitled-2

Grupul format din opt vehicule de teren, au petrecut noaptea în Codrii din apropierea mănăstirei Căpriana, iar spre dimineaţa şi-au continuat drumul în direcţia vinăriei Cricova. În apropiere de intrarea în oraş, la sensul giratoriu poreclit Catalan, poliţiştii i-au tras pe dreapta. Motivul principal ar fi fost faptul că maşinile erau prea murdare!

Acuzaţiile aduse poliţiştilor sunt grave.Se pare că există o lege nouă, necunoscută nouă, în care este stipulat expres că maşinile trebuie să fie CURATE, iar cât de curate pot fi, rămâne la aprecierea poliţiştilor, care probabil sunt dotaţi cu instrumente speciale, incorporate în ochi, care detectează automat nivelul de noroi! Polonezii, vorbitori şi de limbă rusă de altfel, s-au prins rapid la ideea că "trebuie" să achite amenda pe loc. Astfel, turiştii noştri s-au despărţit de o sumă de 100 de dolari, echivalentul a peste 1900 de lei. Cel puţin asta reiese din povestirile victimei.

Despre ilegalitatea comisă, grupul s-a plâns unui bun prieten din Moldova, automobilist şi off-roader înrăit, Sandu Panuş, care ulterior a denunţat cazul autorităţilor. Ce-i drept, instanţele s-au lăsat înştiinţate abia după ce istorioara a fost expusă publicului în mediul virtual, pe pagina personală de facebook a lui Sandu.

Untitled-23

Contactat telefonic, în repetate rânduri de către domnul Panuş, Marin Maxian, a declarat că "persoanele trebuie să poarte răspundere pentru faptele comise în conformitate cu legislaţia penală în vigoare" şi că subdiviziunea SPIA va acţiona în totalitate conform codului de procedură penală. Rămâne de văzut dacă inspectorii de patrulare vor fi sancţionaţi şi demişi din funcţie pentru corupere sau ca de obicei, se va trece cu vederea...

Mai jos vedeţi şi videoclipul realizat de vizitatorii acestei ţări, grupul de off-road przygody4x4.pl

Recomandate:

Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna