Inspectoratul Naţional de Patrulare a dăruit reflectorizante elevilor în cadrul operaţiunii "Pietonul"

De Redactor AE   |  4 Martie, 2016

Distribuie :

Timp de trei zile, Inspectoratul Național de Patrulare a desfășurat operațiunea ”Pietonul”, acțiune ce are drept scop prevenirea accidentelor cu implicarea pietonilor și sensibilizarea conducătorilor auto pentru a circula cu atenție în zona unităților de învățămînt. Asta în condiţiile în care, de la începutul  anului 2016 au avut loc 109 accidente rutiere cu implicarea  pietonilor, în urma cărora 14 persoane au decedat, iar alte 103 au fost traumatizate.

În acest context,  inspectorii de patrulare au distribuit reflectorizante elevilor care învață în instituțiile de învățământ, amplasarea cărora prezintă un risc pentru accidentarea acestora.

Astfel, inspectorii de patrulare au întâmpinat de dimineață elevii care veneau la ore,  pentru a le dărui un reflectorizant și  încurajându-i să devină cei mai responsabili participanți la trafic și un exemplu pentru ceilalți.

Scopul activităților preventive desfășurate de inspectorii de patrulare este de a transforma copiii participanți la trafic în cetățeni responsabili și conștienți de riscurile pe care le implică nerespectarea regulilor de circulație.

Inspectoratul Național de Patrulare  Poliția vine cu unele recomandări pe care trebuie să le respecte fiecare pieton;

– traversați drumurile publice numai prin locurile unde sînt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora – pe la colțul străzilor, după ce v-ați asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie niciun autovehicul;

– nu vă angajați în traversarea străzii în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staționate sau a mijloacelor de transport în comun, oprite în stații;

– respectați culorile semaforului și traversați strada doar la culoarea verde;

– circulați numai pe trotuare, iar în lipsa acestora – pe potecile laterale ale drumului public;

– circulați numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci;

– sînt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice;

–  nu permiteți copiilor să se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice.

Recomandate:

Carburanții se scumpesc brusc în Bulgaria. Motorina, lider la creșteri după tensiunile din Orientul Mijlociu - Photo
Sociale
Carburanții se scumpesc brusc în Bulgaria. Motorina, lider la creșteri după tensiunile din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu lovește direct în buzunarele șoferilor din Bulgaria. Prețurile la pompă au explodat, iar autoritățile monitorizează atent piața pentru a preveni abuzurile.

Inna
Primul contact cu interiorul noului C-Class electric. Mercedes mizează pe lux și liniște absolută - Photo
Noutăți
Primul contact cu interiorul noului C-Class electric. Mercedes mizează pe lux și liniște absolută

Mercedes-Benz dezvăluie primele imagini din habitaclul viitorului C-Class electric, un model care promite confort de top și tehnologii inspirate din segmentul premium.C-Class intră &icir

Inna