INSP publică bilanțul operațiunii speciale ”Tulburel”, desfășurată pe întreg teritoriul țării

De Pavel   |  8 Noiembrie, 2021

Distribuie :

Luna octombrie a fost petrecută de oamenii legii în plină desfășurare oprațiunii ”Tulburel”. Scopul campaniei a fost de a sensibiliza publicul larg în vederea consumul de alcool la volan și de a identifica conducătorii care sfidează legea. Totodată, ofițerii au avut misiunea de a spori gradul de conștientizare a populației, în special a tinerilor cu privire la efectele dăunătoare ale consumului de alcool.

Astfel, pe parcursul a celor 31 de zile, în traficul rutier au fost depistați în stare de ebrietate la volan peste 500 de șoferi. Peste 400 dintre aceștia erau în stare de ebrietate avansată, fiind ridicate 345 de unități de transport și transportate la parcarea specială.

x
x
x
x
x
x
x
x

 

În același timp, au fost sancționate 40 de persoane care au comercializat băuturi alcoolice contrafăcute, iar 9 procese-verbale au fost întocmite celor care au vândut băuturi alcoolice minorilor.

574 de persoane au fost documentate pentru că au consumat produse alcoolice în locuri interzise.

Au fost informați peste 3 mii de posesori de arme despre riscul folosirii ei în stare de ebrietate.

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna