INP-ul poate fi pus la respect! Dacă ştii să te conduci de Regulamentul Serviciului Patrulare Rutieră

De Redactor AE   |  4 Octombrie, 2016

Distribuie :

Deseori şoferii ajung în situaţii defavorabile nu doar din simplul fapt că au încălcat regulamentul circulaţiei rutiere, ci pentru că şi inspectorii de patrulare obişnuiesc să se comporte autoritar, fără a da dovadă de disciplină şi totodată încălcând grav regulamentul sub care s-au semnat. Acest regulament, este şi Biblia pe care trebuie să o respecte şi care protejează şoferii.

Din fericire, nu mai trebuie să cauţi prin rude, prin arhive sau pe google acest regulament. Asta deoarece, un domn care se identifică că numele de Dumitru Lungu pe reţeaua de socializare Facebook, a făcut totul deja pentru tine. Accesând cele două link-uri postate, găseşti nu doar Regulamentul Serviciului Patrulare Rutieră, scris pe 52 de pagini, dar şi un rezumat, făcut de Dumitru, unde sunt trecute cele mai importante aspecte.

Aşadar, îţi recomandăm să tipăreşti acest regulament şi să-l studiezi un pic. Eventual îl poţi purta cu tine în automobilul propriu, pentru că şi inspectorii de patrulare se mai prefac că uită uneori, care le sunt drepturile şi obligaţiunile.

Iată şi mesajul lui Dumitru Lungu pe Facebook:"Pentru a cunoște ce drepturi și obligațiuni are POLIȚIA RUTIERĂ descărcați REGULAMENTUL SERVICIULUI PATRULARE RUTIERĂ.Are 52 pagini, am făcut și un mic rezumat de 4 pagini care îl găsiți tot aici.(Apropo fiecare agent are acest regulament la el, în caz că se fac a uita și nu își cunosc obligațiunile)".

Accesează ACEST link pentru REGULAMENTUL SERVICIULUI PATRULARE RUTIERĂ, sau apasă AICI pentru a downloada versiunea scurtată

Multă baftă la drum şi maximă prudenţă! Vă îndemnăm să Respectaţi Regulamentul Circulaţiei Rutiere, pentru propria siguranţă şi a celor din jur. 

Recomandate:

Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni - Photo
Accidente
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni

O femeie de 62 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit poliției, femeia a fost tamponată pe trecere de pietoni. Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei d

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna