INP a intensificat controlul șoferilor. Chiar și așa, moldovenii urcă băuți la volan și circulă cu viteză

De Redactor AE   |  6 Mai, 2019

Distribuie :

Nu îi sperii pe moldoveni prea ușor. Și ce dacă sunt mai multe echipaje de patrulare pe străzi? Și ce dacă amenzile au crescut iar numărul de accidente este din ce în ce mai mare? Nimic nu îi poate opri pe amatorii de alcool și viteză să își satisfacă capriciile.

Implicarea celor peste 500 de inspectori de patrulare nu i-a împiedicat pe șoferi să apese pe accelerator sau să urce la volanul mașinii după ce au consumat băuturi alcoolice, crezând că ei nu vor fi depistați și și-au încercat norocul, astfel punându-și viața lor și a celorlalți în pericol.

Drept consecință, pe parcursul ultimilor 48 ore, pe traseele din țară au avut loc 13 accidente rutiere, soldate cu 17 persoane traumatizate și 2 decedate. Vinovați fiind în mare parte șoferii care au condus cu viteză excesivă și fără permise de conducere.

Totodată, pentru a preveni producerea unor incidente, INP a înlăturat de la volanul masinii peste 20 de șoferi în stare de ebrietate, alții circa 300 au fost documentați pentru nerespectarea limitei de viteză, iar 9 conduceau fără permis.

Atenționăm că pe parcursul zilei de astăzi mulți cetățeni se reîntorc din localitățile rurale, din această cauză e posibil ca pe trasee să fie un flux mare de autovehicule, în deosebi la intrările în oraș sau la punctele vamale se pot crea ambuteiaje. În acest sens șoferii sunt îndemnați să fie prudenți, răbdători și să respecte RCR pentru a ajunge la destinație fără incidente neplăcute.

Inspectorii INP în continuare sunt pe traseele din întreaga țară pentru a supraveghea buna circulaţiei. În cazul în care sunteți într-un impas nu ezitați să cereți ajutorul.

La moment în unele zone ale țării cad precipitații sub formă de ploaie, ceia ce prezintă un risc sporit întrafic de accidente. Nu uitați de limita de viteză, indicatoare rutiere și atenția la volan!

Recomandate:

Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului - Photo
Noutăți
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului

 Volvo a anunțat un amplu plan de reducere a cheltuielilor, în valoare de 1.87 miliarde de dolari. Decizia vine ca reacție la scăderea semnificativă a performanței sale financiare

Inna
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic - Photo
Accidente
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic

 Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:40, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Criuleni, u

Inna
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea - Photo
Sociale
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea

Executivul a aprobat un nou regulament care stabilește condițiile de funcționare pentru atelierele de reparații auto din Republica Moldova. Documentul vine cu reguli clare privind dotarea tehnică mini

Inna
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic - Photo
Noutăți
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic

Un caz de comportament periculos în trafic a fost documentat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău, unde un șofer a fost filmat comițând multiple încălcări ale Codului

Inna
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto - Photo
Sociale
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto

O locuitoare a municipiului Chișinău este vizată într-un dosar de trafic de influență, instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți. Aceasta este suspectată că ar

Inna
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA - Photo
Sociale
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA

Marți, 29 aprilie, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care relaxează temporar taxele vamale aplicate pieselor auto importate. Măsura vizează susținerea producătorilor c

Inna
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top - Photo
Noutăți
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top

 Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale, o evoluție spectaculoasă a modelului 296 GTB, destinat pasionaților de performanță extremă. Versiunea Speciale aduce un plus de putere, o greutate mai

Inna