Încă un taximetrist beat criță a fost reținut de către polițiști!

De Redactor AE   |  1 August, 2018

Distribuie :

În stare de ebrietate și cu un nivel de alcoolemie de patru ori mai mare decât permite legea. Astfel a fost găsit șoferul unui taxi din capitală, de către Batalionul Patrulare și Reacționare Operativă din Chișinău.

Totul s-a întâmplat vineri noaptea, în sectorul Râşcani al Capitalei, scrie canal3.md. Ofiţerii BPRO au observat un automobil ce era parcat mai puțin ”ca lumea” în curtea unui bloc de locuit. Apropiindu-se şi luându-l la întrebări pe şofer, oamenii legii au simţit un miros puternic de alcool.

Astfel, a fost solicitat un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare pentru a cerceta cazul. Conducătorul auto a fost coborât din maşină şi condus la Dispensarul Republican de Narcologie. Supus testului Drager, acesta a arătat o concentraţie de 0.63 de promile de alcool pur în aerul expirat, aproape de 4 ori mai mult, decât norma admisă de lege.

În faţa camerei de filmat, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a negat că ar fi consumat băuturi alcoolice. Mai mult, acesta a susţinut că nu a transportat în acea seară pasageri, întrucât era în afara orelor de muncă.

Pentru cele întâmplate, şoferul aghezmuit se va alege cu o amendă usturătoare. Iar, automobilul reţinut a fost plasat la parcarea specială a poliţiei.

Reportajul și filmarea video le puteți vedea accesând acest link.

Recomandate:

O creangă s-a prăbușit peste un troleibuz. Unele rute sunt redirecționate - Photo
Sociale
O creangă s-a prăbușit peste un troleibuz. Unele rute sunt redirecționate

Din cauza vântului anunțat de serviciul meteorologic pentru ziua de astăzi, o creangă de pe un copac de pe Ștefan cel Mare s-a prăbușit și a căzut peste un troleibuz. Informația este oferită de

Inna
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz - Photo
Noutăți
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz

O mișcare neașteptată a Iranului reaprinde temerile globale. După capturarea unor nave comerciale, prețul petrolului trece peste pragul psihologic de 100 de dolari pe baril.Prețurile pet

Inna
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani - Photo
Sociale
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani

Șoferul unui Volkswagen riscă amendă până la 125.000 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani. Indiferent de "soluția" pe care o va alege bărbatul de 47 de ani, în ambele cazuri

Inna
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană - Photo
Noutăți
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană

Un consorțiu format din Itinera S.p.A., Sapiem S.p.A. și ICM S.p.A. a fost selectat pentru realizarea tronsonului 4 al autostrăzii Autostrada A8, pe ruta Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Inna
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz - Photo
Accidente
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz

Un Volkswagen T4 s-a răsturnat, în urma unui accident rutier cu un troleibuz. Impactul a fost surprins de martorii oculari, pe str. Gheorghe Asachi din capitală. Potrivit martorilor ocu

Inna