În Parlament sunt examinate noi modificări legislative. „Testarea tehnică obligatorie” va fi înlocuită cu alt termen

De Inna   |  11 Iulie, 2023

Distribuie :

În Codul fiscal ar putea apărea modificări, cel puțin acest lucru se examinează acum în Parlament. Sintagma "testarea tehnică obligatorie" va fi înlocuită cu "inspecția tehnică periodică". 

Odată cu înlocuirea sintagmei, vehiculele vor putea fi înregistrate fără prezentarea documentului ce confirmă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor. Potrivit noului proiect de lege, inspecția tehnică periodică a autovehiculelor este definită ca fiind o activitate specializată, după reguli fixe și la perioade de timp exacte, prin care se certifică îndeplinirea unor reguli minime de siguranță pentru un anumit autovehicul.

Trecerea acestei inspecții oferă siguranța că vehiculul nu va pune în pericol viața conducătorului auto și a celorlalți participanți la trafic din cauza unor defecțiuni tehnice. Iar testarea tehnică presupune efectuarea unor teste (probe, încercări) a  vehiculelor noi la etapa de certificare a acestora. Testele au loc în laboratoare specializate, iar vehiculele sunt supuse unei serii de probe de impact frontal, lateral sau de eficiență a sistemelor de siguranță activă. 

De asemenea, la înmatricularea unui vehicul (transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare), solicitantul nu va mai fi obligat să prezinte raportul de inspecție tehnică periodică în care este inclusă și dovada achitării taxei pentru folosirea drumurilor. Autorii argumentează că Agenția Servicii Publice, conform competențelor, asigură înregistrarea dreptului de proprietate, acțiune ce nu se referă la admiterea în circulație a vehiculelor.

 

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna