În încercarea de a-i nu fi confiscată mașina, un șofer a mituit polițiștii. Acum riscă dosar penal!

De Inna   |  21 Septembrie, 2023

Distribuie :

Pe traseul R-6, polițiștii INSP au stopat un automobil de marca Audi cu numere de înmatriculare străine, care se deplasa cu viteză excesivă. La volan se afla un tânăr de 24 de ani originar din Republica Moldova.

În timpul documentării, fiind verificat în sistemul informațional de date, s-a constatat că șoferul este privat de dreptul de a conduce. Pentru a nu fi documentat cazul, tânărul a încercat să mituiască polițiștii, propunându-le 300 euro. Odată ce oamenii legii au refuzat banii, acesta i-a lăsat în automobil sub bancheta din față. 

În acest context, la fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul instituțiilor specializate, pentru fixarea probelor și documentarea cazului. Drept consecință, tânărul urmează a fi cercetat contravențional pentru încălcările rutiere, dar și penal pentru corupere activă. Conform legii penale, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de până la șase ani și amendă de la 100 până la 200 de mii de lei.

Totodată, oamenii legii reamintesc că, în conformitate cu noile prevederi, persoanele care conduc vehiculul fiind private de dreptul de a conduce riscă să rămână fără automobil. În acest caz, oamenii legii urmează să inițieze procedura de confiscare a vehiculului.

Recomandate:

Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna