În era mașinilor autonome, Tesla Model 3 folosește tehnologii din anii 70! (VIDEO)

De Redactor AE   |  4 Aprilie, 2019

Distribuie :

S-ar putea să te sperie titlul, dar asta nu înseamnă că este ceva de rău la mijloc. Ci doar că, tehnologiile vechi, nu sunt pe atât de demodate pe cât uitate.

Una dintre aceste tehnologii și-a făcut debutul pe cel mai nou, cel mai popular și mai bine vândut, EV din toate timpurile: Tesla Model 3! Bănuiesc că vreți să ajungeți cât mai curând la subiect, așa că nu voi trage prea mult de timp. Aflați că, un youtuber, a desfăcut un volan de Tesla Model 3 pentru a vedea ce se ascunde înăuntru.

Pentru început nimic ieșit din comun. Nu vei găsi ceva neobișnuit într-un volan, cel puțin airbagul nu poate fi reinventat, iar ce îți mai rămâne sunt doar comenzile electronice. Așaaaa. Aici era misterul.

Inginerii Tesla, în loc să folosească ecrane touch, cum au încercat cei de la Hyundai, sau mai simplu o colecție de butoane de diferite forme și dimensiuni, au redus totul la o bilă de cauciuc care să te ducă acolo unde vrei cu comenzile!

Și din nou nimic neobișnuit, doar că, acest sistem a fost pentru prima dată dezvoltat și folosit în construcția unui mouse de calculator, în anii 1968, de către un inginer american pe nume William "Bill" K. English!

Din nou simplețea a fost cheia succesului pentru Tesla Model 3. Vedeți videoclipul de mai jos și vă veți convinge.

https://www.youtube.com/watch?v=eW7zgrHmVlA

 

Recomandate:

Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna