În continuare, Mazda va oferi motorizări diesel pe cele mai importante piețe ale sale

De Inna   |  16 August, 2023

Distribuie :

Potrivit unui reprezentant a constructorului asiatic, Mazda va fi dispusă să ofere mai departe motorizări diesel pe cele mai importante pieți, inclusiv Europa. Oficialii afirmă că motorul diesel va fi comercializat atâta timp cât va exista cerere din partea clienților. 

În pofida situației actuale, Mazda va continua să dezvolte și să ofere motoare diesel noi pe piață. De exemplu anul trecut, niponii au lansat CX-60, un SUV dotat cu propulsor diesel de tip nou, de 3.3 litri volum. Alături de propulsorul termic este și un sistem mild-hybrid. Astfel, propulsorul este disponibil în două configurații de putere: 200 sau 254 CP. 

"Dacă clienții vor motoare diesel, atâta timp cât putem să respectăm reglementările cu privire la emisii într-o manieră eficientă, atâta timp cât putem face asta, dorim să oferim în continuare motoare diesel", a declarat Mitsuru Wakiie, responsabil pentru dezvoltarea modelului CX-90. 

De asemenea, oficialul a menționat că cererea pentru motorizările diesel este în descreștere, din acest motiv niponii vor oferi această unitate "într-o manieră eficientă piețelor care doresc motoare diesel, precum Japonia sau Australia"

Recomandate:

Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna