În 2023, Ford a avut cele mai multe campanii de rechemare în SUA. Cine ocupă celelalte poziții

De Inna   |  21 Decembrie, 2023

Distribuie :

Potrivit datelor publicate de NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration) din SUA, Ford a avut cele mai multe campanii de rechemare în 2023, cu un total de 54 de astfel de campanii desfășurate pe piața din SUA. Acesta este al treilea an consecutiv în care Ford ocupă prima poziție în acest clasament. În total, rechemările efectuate de Ford au afectat peste 5.6 milioane de vehicule.

Pe locul al doilea în privința numărului de campanii de rechemare se află Stellantis, cu 45 de campanii și aproximativ 2.7 milioane de vehicule afectate. BMW se clasează pe locul trei cu 29 de campanii de rechemare.

De menționat este faptul că, în ciuda faptului că Ford a ocupat din nou prima poziție, numărul total de campanii de rechemare a scăzut față de anul 2022, când au fost înregistrate 68 de astfel de campanii.

În ceea ce privește evoluția, Volkswagen s-a remarcat prin cea mai mare îmbunătățire la acest capitol, reducând numărul de campanii de rechemare de la 45 la 18 în comparație cu anul anterior. În schimb, Tesla a avut cea mai mare campanie de rechemare ca număr de mașini afectate în 2023, cu peste două milioane de vehicule afectate, în urma unei campanii legate de sistemul Autopilot.

 

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna