Hyundai și-ar fi închis departamentul de dezvoltare a motoarelor cu combustie internă

De Inna   |  29 Decembrie, 2021

Distribuie :

 Conform unor surse neoficiale din Coreea de Sud, Hyundai ar fi închis departamentul de dezvoltare a motoarelor termice din cadrul Institutului de Cercetare Namyang.

Hyundai se încadrează printre constructorii auto care încearcă să formeze un portofoliu din automobile pur electrice. Iar potrivit unor surse neoficiale, producătorul a ajuns la decizii radicale. 

Decizia constă în închiderea departamentului de dezvoltare a motoarelor cu combustie internă din cadrul Institutului de Cercetare Namyang. În plus, întregul grup responsabil de propulsoare a fost reorganizat și a fost înființat un nou grup care se va ocupa de dezvoltarea bateriilor. 

Reprezentanții Hyundai încă nu au confirmat aceste informații. Potrivit acelorași surse, decizia ar putea avea legătură cu cele mai recente schimbări petrecute la vârful conducerii companiei. Albert Biermann și-a anunțat retragerea din funcția de șef al departamentului de cercetare și dezvoltare, iar Peter Schreyer, actualul șef de design al mărcii asiatice, va avea doar rol de consultant.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna