Honda CR-V vine în Europa

De AutoExpert   |  13 Iulie, 2012

Distribuie :

Honda CR-V vine în Europa

După ce pe la jumătatea lui 2011 au fost publicate primele fotografii ale celei de-a patra generații de Honda CR-V, americanii au fost primii care s-au bucurat de versatilul SUV japonez la finele anului trecut.

Cât despre europeni, aceștia au mai avut de așteptat până ce s-au pus la punct liniile de producție de pe bătrânul continent , pentru că încă de la prima generație, CR-V pentru Europa a fost asamblată în Anglia, la Swindon.

Deosebirile comparativ cu modelul american încep cu aspectul exterior, care se face remarcat printr-un spoiler mai agresiv și un set de lumini de zi cu tehnologie LED.

Proporțiile rămân însă aceleași, pentru că noul CR-V este o mașină globală, ce va fi comercializată în acestă formă pe pe toate piețele mondiale.

Revenind la designul exterior, acesta păstrează tradiția stopurilor verticale, dar forma acestora este mult mai elaborată, având o proiecție tridimensională. Privit din lateral, noul CR-V se face remarcat prin arcele roților proeminente, ce pot acomoda jante de mari dimensiuni și lasă o pronunțată senzație de dinamism.

Și acest dinamism este confirmat și de reducerea înălțimii mașinii cu 30 mm, modificare ce nu afectează în vreun fel spațiul interior. Practicitatea mult apreciată a modelului precedent este în continuare unul dintre atuurile noului model, ce oferă un volum al portbagajului de până la 1648 litri cu randul doi de scaune rabatate – adică o creștere de 148 litri. Chiar și cu scaunele la locul lor, CR-V tot oferă un volum de 589 litri – adică suficient loc pentru bagaje chiar dacă ai de gând să pleci în vreo trei concedii consecutive. Lungimea totală a compartimentului de bagaje a fost majorată cu 140 mm, iar marginea de încărcare a mai coborât încă 25 mm, astfel că în caverna formată poți încărca fără prea mari bătăi de cap două biciclete full-size sau patru truse de golf.

Motorizările oferite pentru piața europeană sunt două la număr: 2.0 i-VTEC pe benzină și dieselul 2.2 i-DTEC. Primul este în mare parte identic cu cel oferit și pe piața americană și dezvoltă 150 CP și 192 Nm, în condițiile în care emisiile de carbon au scăzut până la 174g/km pentru modelul dotat cu transmisie manuală.

Cel mai apreciat va fi cu siguranță dieselul de 2,2 litri care îi venea ca o manușă și generației anterioare, motiv pentru care a fost de departe best-sellerul gamei. Puterea de 150 CP a rămas nemodificată, la fel și cuplul de 350 Nm, dar unde aportul inginerilor japonezi se va face simțit la pompă, pentru că valorile de consum ale motorului sunt considerabil mai mici. În consecință, emisiile de carbon au scăzut de la 195 la 175 g/km pentru modelul echipat cu transmisie manuală și de la 195 la 176 g/km în cazul automatei.

Specificațiile tehnice și prețurile nu au fost încă publicate, iar în ceea ce privește disponibilitatea pe piață, nu se știe decât că primele livrări vor fi făcute din luna octombrie a acestui an.

Recomandate:

Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service

O defecțiune aparent banală poate deveni periculoasă în trafic. Ford este nevoit să recheme sute de mii de mașini din SUA după ce autoritățile au identificat un risc care afectează direct v

Inna
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă - Photo
Sociale
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă

Motorina a trecut de pragul de 34 de lei, iar nemulțumirile cresc. În plină criză petrolieră, ANRE afirmă că mecanismul de plafonare nu doar că funcționează, ci a evitat un scenariu mult mai dur

Inna
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu - Photo
Sociale
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu

Deși statisticile arată o scădere a numărului de accidente rutiere, realitatea rămâne îngrijorătoare: tot mai multe tragedii implică pietoni, chiar în zonele considerate sigure. Auto

Inna
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini - Photo
Noutăți
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini

Testat în condiții extreme, aproape de Cercul Polar, viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe promite să redefinească performanța electrică. Germanii dezvăluie noi imagini și detalii surprinză

Inna
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911 - Photo
Noutăți
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911

911 va primi o versiune nouă. Porsche a anunțat oficial despre acest fapt. Noua versiune urmează să fie prezentată săptămâna viitoare. Germanii de la Porsche pregătesc o versiune actual

Inna