FRANKFURT 2017: Honda a prezentat Urban EV Concept

De Pavel   |  12 Septembrie, 2017

Distribuie :

Honda şi-a făcut loc printre producătorii europeni de la Salonul Auto de la Frankfurt şi a uimit publicul cu noul model Urban EV Concept. Acest automobil combină designul old school, care seamană izbitor de mult cu VW Golf mk1 şi tehnologiile moderne de ultimă generaţie.

Oficialii companiei nu au dat careva date tehnice despre performanţele sau agregatele pe care le-ar deţine acest vehicul electric. Se ştie doar că va primi sistemul Concept Power Energy, care am putea să îl numim un "Common Rail" al maşinilor pur electrice. Misiunea lui principală este de a face consumul cât mai eficient, iar energia electrică în surplus care nu a fost consumată, sau este dobândită cu ajutorul energiei cinetice a automobilului să o depoziteze înapoi în baterii.

Caroseria modelului este cu zece centimentri mai scurtă decât cea a Jazz-ului. Habitaclul este dotat cu patru locuri şi un display panoramic, care se întinde pe toată lungimea planşei de bord.

Directorul general Honda, Takahiro Hachigo, spune sus şi tare că Honda Urban EV nu este doar o fantezie a inginerilor legată de maşinile viitorului. Compania îşi propune asamblarea în serie deja în 2019, iar rezultatul final nu ar trebui să se diferenţieze semnificativ de conceptul pezentat.

Recomandate:

Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat - Photo
Sociale
Un alt proces-verbal pentru comportament agresiv în trafic. Șoferul unui Mercedes a fost sancționat

Șoferul unui Mercedes a fost sancționat de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic. S-a întâmplat după ce în mediul online a apărut o secvență video, în care

Inna
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China - Photo
Noutăți
De la sedan, la SUV electric. Jetta se reinventează radical în China

Un nume iconic își schimbă complet identitatea. Volkswagen pregătește transformarea Jetta într-un SUV electric modern, dezvăluit inițial sub forma conceptului Jetta X.Volkswagen a

Inna
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier - Photo
Sociale
Relația dintre Rusia și Coreea de Nord devine tot mai strânsă. Se inaugurează primul pod rutier

Rusia și Coreea de Nord vor inaugura în curând prima conexiune rutieră dintre ele, cu implicații economice și geopolitice majore.Rusia și Coreea de Nord se pregătesc să deschidă, &icir

Inna