(FOTO, VIDEO) BMW publică informații noi despre viitoarea generație Seria 3. Modelul va primi cel mai puternic motor în 4 cilindri din istoria companiei!

De Pavel   |  12 Septembrie, 2018

Distribuie :

Compania BMW continuă să promoveze viitoarea generație a modelului Seria 3. Berlina urmează a fi rezentată oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris, în luna octombrie. Până atunci, oficialii își bucură fanii cu o serie de informații noi care vizează noul Seria 3.

Tradițional, bavarezii publică un nou set de imagini cu un prototip camuflat aflat în proces de testare. De această dată, fotografiile au fost realizate în tunelul de vânt și în timpul testelor desfășurate în Nevada, SUA sau Arjeplog, Suedia.

Conform oficialilor bavarezi, noul BMW Seria 3 va avea un coeficient aerodinamic de lăudat, egal cu 0.23. Un rezultat mai bun reușesc să aibă modelele BMW Seria 5, Mercedes-Benz A-Class Sedan și Mercedes-Benz CLA, care se laudă cu valori de 0.22.

La fel, nemții testează viitorul Seria 3 pe circuitul Nurburgring, în cadrul centrelor de la Miramas, Franța sau Aschheim, Germania. Modelul va avea o masă totală mai mică cu 55 de kilograme față de modelul actual și va fi dotat cu cel mai puternic motor în patru cilindri din istoria companiei.

La moment, nemții nu oferă informații despre acest motor. Se cunoaște că noul Seria 3 se va echipa cu o transmisie cu opt rapoarte care a fost modificată și îmbunătățită. Astfel în urma schimbărilor aduse, consumul de carburant ar urma să fie cu 5% mai mic, comparativ cu modelul actual. Iar pentru a trece cu succes testele noi de emisii WLTP, producătorul a instalat și un alt filtru de particule.

Totodată, BMW promite o suspensie resetată, o gardă la sol mai mică și un sistem de direcție recalibrat.

https://youtu.be/V6aYY4sJBtw

https://youtu.be/K2f7kvpQAXw

Recomandate:

Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz - Photo
Accidente
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz

Un Volkswagen T4 s-a răsturnat, în urma unui accident rutier cu un troleibuz. Impactul a fost surprins de martorii oculari, pe str. Gheorghe Asachi din capitală. Potrivit martorilor ocu

Inna
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană - Photo
Noutăți
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană

Un consorțiu format din Itinera S.p.A., Sapiem S.p.A. și ICM S.p.A. a fost selectat pentru realizarea tronsonului 4 al autostrăzii Autostrada A8, pe ruta Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Inna
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz - Photo
Noutăți
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz

O mișcare neașteptată a Iranului reaprinde temerile globale. După capturarea unor nave comerciale, prețul petrolului trece peste pragul psihologic de 100 de dolari pe baril.Prețurile pet

Inna
Accident violent în Italia. Un moldovean luptă pentru viață după ce a pierdut controlul asupra mașinii - Photo
Accidente
Accident violent în Italia. Un moldovean luptă pentru viață după ce a pierdut controlul asupra mașinii

Un grav accident rutier a zguduit o localitate din nordul Italiei. Un șofer de doar 19 ani, moldovean, a fost proiectat din autoturism după ce a intrat cu viteză într-o curbă.Un acciden

Inna
O creangă s-a prăbușit peste un troleibuz. Unele rute sunt redirecționate - Photo
Sociale
O creangă s-a prăbușit peste un troleibuz. Unele rute sunt redirecționate

Din cauza vântului anunțat de serviciul meteorologic pentru ziua de astăzi, o creangă de pe un copac de pe Ștefan cel Mare s-a prăbușit și a căzut peste un troleibuz. Informația este oferită de

Inna
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani - Photo
Sociale
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani

Șoferul unui Volkswagen riscă amendă până la 125.000 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani. Indiferent de "soluția" pe care o va alege bărbatul de 47 de ani, în ambele cazuri

Inna
Se discută o nouă lege. Mașinile aduse temporar ar putea fi scoase din țară și de alte persoane - Photo
Sociale
Se discută o nouă lege. Mașinile aduse temporar ar putea fi scoase din țară și de alte persoane

O problemă frecvent întâlnită de moldovenii din străinătate ar putea fi rezolvată. Parlamentul analizează o inițiativă care simplifică procedura de export a automobilelor aflate &icir

Inna