(FOTO) Se vinde un Audi V8 din 1990 cu 218 km la bord. Costă cât un A8 din showroom!

De Redactor AE   |  11 Mai, 2020

Distribuie :

Până la apariția lui Audi V8, cei doi mari producători Mercedes-Benz și BMW practic se plictiseau în singurul segment de limuzine, dominat tot de ei. Lipsea sarea și piperul, lipsea un rival care să aducă un pic de diversitatea în oferta de piață.

Cel de-al ”treilea element”, Audi V8 a debutat în 1988 pregâtind terenul pentru viitorul A8, succesorul lui V8 care astăzi deja are un cuvânt (mai mult sau mai puțin) greu de spus și care motivează de fapt concurența să evolueze.

Primul contact și prima impresie trebuia să fie memorabilă, iar din acest punct de vedere Audi s-a străduit să aducă tot ce avea mai bun, întâi de toate asta fiind tracțiunea integrală quattro, acompaniată de noile motoare V8 din aluminiu. Versiunea de bază pe atunci, avea un volum de 3.6 litri și dezvolta 250 PS și 340 Nm de cuplu motor.

Audi oferea clienților la alegere transmisia automată cu patru rapoarte, sau mecanică etajată în cinci trepte, însă quattro era singura opțiune în ce privește tipul tracțiunii.

La scurt timp după debut a apărut deja și unitatea de 4.2 litri, tot în V8, care aducea 280 PS și 400 Nm de cuplu motor. Cutia automată a rămas aceeași, în schimb pe partea de transmisie manuală numărul treptelor s-a ridicat la 6.

Deși la acele vremuri Audi V8 arăta destul de impresionant și putea fi considerat un concurent destoinic, totuși germanii nu au reușit să vândă foarte multe mașini, în total fiind asamblate circa 21.000 de exemplare.

Însă anume acest lucru și le face atât de rare, iar un automobil bine păstrat, într-o stare decentă și cu parcurs mic, nu este deloc ieftin.

Bunăoară, acest Audi V8 vândut de olandezii de la Bourguginon cu numai 216 km la bord, 157 dintre care i-a parcurs în Belgia este cotat la 74.950 de euro! Din 2016 și până acum, a parcurs numai 61 de km.

Exemplarul din anunț se numără printre primile modele produse astfel că este echipat cu unitatea de 3.6 litri, cuplată la transmisia automată cu 4 rapoarte.

Lista dotărilor de fabrică este destul de generoasă și include sistemul de cruise control, ABS, scaune cu reglaj electric și memorie pentru șofer, încălzire în scaune inclusiv și pentru pasagerii de pe bancheta spate, geamuri cu acționare electrică, climatizor, trapă, oglinzi cu reglaj electric și, fără nici un fel de casetofon sau radio.

Practic din opționale nu găsești mai nimic, însă acest lucru nu îl împiedică pe proprietar să ceară o sumă apropiată de cea a unui A8 nou.

Recomandate:

Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H” - Photo
Noutăți
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H”

În timp ce industria auto se îndreaptă tot mai mult spre electrificare și automatizare, Hyundai pare să pregătească o soluție neașteptată pentru pasionații condusului tradițional. Un nou b

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna