(FOTO) Mercedes-Benz GLS nu va mai fi singur. Vezi noul BMW X7 în pregătiri de lansare!

De Pavel   |  17 Iulie, 2018

Distribuie :

Se presupune că mult așteptatul BMW X7, va debuta în anul 2018 odată cu Salonul Auto de la Los Angeles, iar până atunci fotografii spioni au reușit să îl imortalizeze cu cel mai mic volum de camuflaj pe el de până acum.

Observat fiind transportat pe un trailer, BMW X7 a fost fotografiat într-un mod destul de detaliat, care ne permite să observăm că în primul rând oferă niște gabarite mult mai generoase decât modelul X5. Astfel X7 oferă un cu totul alt stil care se poate distinge la nivelul blocurilor optice din față și portierelor din spate mult mai lungi, care ne indică la faptul că SUV-ul va fi unul orientat spre lux la fel precum concurentul său Mercedes GLS care în acest moment deasemenea este încă în pregătiri de a debuta. Deci ne așteaptă o luptă destul de interesantă între aceste două modele unice în felul lor.

La posterior mai observăm iarăși un stil unic și cu totul diferit de ce am primit până acum de la compania bavareză. Blocurile optice din spate au un design proiectat de la zero, care la rândul său sunt unite cu o linie cromată, un truc folosit deja pentru Seria 7.

Dacă privind la imaginile de mai jos în care automobilul apare camuflat, vă vine greu să vp imaginați cum va arăta modelul absolut nou BMW X7, vă recomandăm să trageți cu ochiul spre conceptul X7 iPerformance, care ne spune direct la ce ar trebui să ne așteptăm.

Cât ține de interior, acolo se va regăsi ultima generație a sistemului de infotainment iDrive, elemente cu accent metalic, salon tapițat în piele Vernasca și Merino, scaune multifuncționale încălzite și ventilate, acoperiș panoramic, un sistem audio marca Bowers & Wilkins alcătuit din 20 de difuzoare și ecrane insertate în tetiere cu diagonala de 10,2 inch.

la moment nu se conoaște care va fi diapazonul de prețuri aplicat pentru BMW X7, însă ar fi logic și deloc de mirare dacă acesta va coincide cu prețul cerut în prezent pentru Mercedes GLS, care începe de la circa 76.000 de euro.

Recomandate:

Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani - Photo
Sociale
Șoferul unui Volkswagen riscă o amendă de 125.000 lei sau închisoare până la 3 ani

Șoferul unui Volkswagen riscă amendă până la 125.000 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani. Indiferent de "soluția" pe care o va alege bărbatul de 47 de ani, în ambele cazuri

Inna
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz - Photo
Accidente
Accident matinal pe o stradă din Chișinău. O mașină s-a răsturnat în urma unui impact cu un troleibuz

Un Volkswagen T4 s-a răsturnat, în urma unui accident rutier cu un troleibuz. Impactul a fost surprins de martorii oculari, pe str. Gheorghe Asachi din capitală. Potrivit martorilor ocu

Inna
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană - Photo
Noutăți
Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană

Un consorțiu format din Itinera S.p.A., Sapiem S.p.A. și ICM S.p.A. a fost selectat pentru realizarea tronsonului 4 al autostrăzii Autostrada A8, pe ruta Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Inna
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz - Photo
Noutăți
Petrolul trece din nou de 100 de dolari, după incidentele din Strâmtoarea Ormuz

O mișcare neașteptată a Iranului reaprinde temerile globale. După capturarea unor nave comerciale, prețul petrolului trece peste pragul psihologic de 100 de dolari pe baril.Prețurile pet

Inna