(FOTO) În sfârșit, starea podurilor din Chișinău a ajuns în vizorul autorităților municipale!

De Pavel   |  29 Iunie, 2020

Distribuie :

Redacția AutoExpert a scris de mai multe ori despre starea deplorabilă a podurile din capitală, care în orice moment s-ar putea prăbuși împreună cu șoferii ce se deplasează pe ele, care anual achită impozite pentru repararea acestora.

În sfârșit, se pare că autoritățile au observat această problemă evidentă și informează că o comisie municipală evaluează în prezent situația podurilor din oraș, pentru a stabili măsurile ce urmează a fi luate în vederea îmbunătățirii stării de lucruri pe acest subiect.

O ședință cu specialiști din cadrul Primăriei și experți de profil a avut loc săptămâna trecută, iar experții au atenționat autoritățile locale despre faptul că amplasarea obiectivelor de reclamă pe poduri este interzisă. De, asemenea, prezintă pericol și spălătoriile auto amplasate sub respectivele construcții. Informații în acest sens au fost prezentate de viceprimarul Ilie Ceban, luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

În context, Ilie Ceban, a solicitat preturilor de sector și Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare să examineze temeiul amplasării spălătoriilor sub poduri și să întreprindă măsuri pentru evacuarea acestora. „Aceste obiective crează condiții pentru deteriorarea stării podurilor, prin umezeala care persistă ca rezultat a activității respectivilor agenți economici", a spus viceprimarul.

La fel, Ilie Ceban a promis că autoritățile urmează să întreprindă măsuri urgente în acest sens și în mod tradițional a ținut să sublinieze că situația a degradat din cauza lipsei de atitudine din partea administrațiilor anterioare.  

x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing - Photo
Noutăți
(FOTO) 4 cilindri, 2 litri și 313 CP. BMW lansează noul M2 Racing

BMW lansează oficial noul M2 Racing, o versiune dedicată circuitului, care își va face debutul în sezonul competițional din 2026. Inspirat din modelul de serie M2, noul BMW M2

Inna
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa - Photo
Noutăți
Volkswagen schimbă direcția: mașinile electrice cu generator termic vor ajunge și în Europa

Volkswagen își reconfigurează strategia de tranziție către electromobilitate. Deși anterior anunțase că următoarea generație T-Roc, programată pentru lansare în 2026, va fi ultimul model n

Inna
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai - Photo
Noutăți
Toyota investește 2 miliarde de dolari într-o nouă fabrică de mașini electrice în Shanghai

 Toyota anunță o investiție de 2 miliarde de dolari pentru construirea unei fabrici de vehicule electrice în Shanghai, un pas strategic menit să consolideze poziția companiei pe cea mai

Inna
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un rival electric pentru Porsche Taycan: teaser cu un fastback de 1000 CP

 Mercedes-AMG a prezentat recent o imagine teaser care anunță un nou model electric de înaltă performanță, ce va concura direct cu Porsche Taycan. Noul vehicul va fi dezvăluit oficial &

Inna
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat - Photo
Noutăți
Noua Alfa Romeo Stelvio 2025: primele imagini neoficiale dezvăluie un SUV complet redesenat

 Viitoarea generație Alfa Romeo Stelvio a fost surprinsă în primele imagini neoficiale, publicate recent. Aceste fotografii provin de la un birou de brevete și dezvăluie un design exter

Inna