(FOTO) BMW a inventat un volan care își schimbă forma în timpul condusului!

De Pavel   |  30 Martie, 2020

Distribuie :

BMW lucrează la dezvoltarea unui volan impresionant, capabil să-și schimbe forma la propriu! Un patent care vizează această invenție a fost recent înregistrat de bavarezi. Noul volan, capabil să se transforme de la forma sa rotundă în una ovală chiar în timpul mișcării, este necesar pentru a atenționa șoferul să treacă de la modul de control autonom la cel manual.

Brandul german a fost inspirat la dezvoltarea volanului mecanic transformabil, de un studiu realizat de Universitatea Stanford în 2017. Atunci, oamenii de știință au testat două sisteme de alertă pentru trecerea de la modul autonom la modul manual. Primul grup de șoferi a experimentat un volan robotizat cu geometrie variabilă, iar al doilea grup a testat sistemul tradițional cu indicatoare LED.

În urma studiului, savanții au ajuns la concluzia că transformarea mecanică a volanului este mult mai eficientă decât avertismentele vizuale, pe motiv că sistemele de conducere autonome vor necesita intervenția șoferului în situații de urgență, iar timpul de reacție la alertă este critic de important.

Patentul înregistrat de BMW este un al doilea pas spre implementarea organelor de control transformabile. În 2019, compania bavareză a prezentat informații despre volanul de formă poligonală, care nu blochează vizual tabloul de bord și facilitează procesul de acces în mașină. Acum, lucrările sunt în proces de documentare.

Din păcate, nu ar trebui să ne așteptăm că vom vedea noul volan odată cu debutul versiunii de serie a conceptului BMW iNext în 2021. Dar cu siguranță, această tehnologie va fi implementată de germani în viitorul apropiat!

Recomandate:

Guvernul aprobă crearea unui nou punct de frontieră „Ungheni–Ungheni” spre România - Photo
Noutăți
Guvernul aprobă crearea unui nou punct de frontieră „Ungheni–Ungheni” spre România

Guvernul Republicii Moldova a dat undă verde inițierii negocierilor pentru semnarea unui protocol care vizează deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei cu România, denumit „Unghe

Inna
Autoritățile vor introduce un nou certificat de înmatriculare cu securitate avansată. Va conține informații suplimentare - Photo
Noutăți
Autoritățile vor introduce un nou certificat de înmatriculare cu securitate avansată. Va conține informații suplimentare

Agenția Servicii Publice (ASP) va pune în circulație un nou certificat de înmatriculare a vehiculelor. Noul model ar putea intra în vigoare, începând cu 30 iulie curent.&

Inna
Bentley Bentayga va avea o versiune nouă. Va fi cea mai puternică de până acum - Photo
Noutăți
Bentley Bentayga va avea o versiune nouă. Va fi cea mai puternică de până acum

Bentley Bentayga va avea o nouă versiune, care potrivit reprezentanților companiei, va fi cea mai puternică și dinamică de până acum. Cu această ocazie, oficialii Bentley au distribuit și o imag

Inna
Vânzările de mașini noi, în Europa, au scăzut ușor în luna aprilie - Photo
Noutăți
Vânzările de mașini noi, în Europa, au scăzut ușor în luna aprilie

Potrivit celor mai recente date publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), luna aprilie a adus o ușoară scădere în vânzările de autoturisme noi pe piața eur

Inna
BMW prezintă noul M2 CS! Are 530 CP, dezvoltă 302 km/h și are un design uimitor! - Photo
Noutăți
BMW prezintă noul M2 CS! Are 530 CP, dezvoltă 302 km/h și are un design uimitor!

BMW a prezentat în mod oficial noul M2 CS, o versiune evoluată și mult mai performantă a compactei de performanță. Modelul a fost dezvăluit, în premieră, în cadrul Concursu

Inna
Statul investește peste 137 milioane lei în Moldasig. Acțiunile vor fi revândute pe bursă - Photo
Noutăți
Statul investește peste 137 milioane lei în Moldasig. Acțiunile vor fi revândute pe bursă

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, recent, cumpărarea a 480.000 de acțiuni nou-emise ale companiei de asigurări Moldasig S.A., într-o mișcare menită să faciliteze ulterior revânzarea l

Inna