Ford Focus RS Mk III - confirmat pentru debut în 2015

De AutoExpert   |  7 Februarie, 2013

Distribuie :

Ford Focus RS Mk III - confirmat pentru debut în 2015

Informaţia respectivă vine din partea mai multor surse din cadrul mărcii Ford, care au discutat cu englezii de la publicaţia Autocar şi au confirmat această informaţie preferând să rămână în anonimat. Barb Samardzich, vicepreşedintele departamentului de dezvoltare produs de la Ford of Europe, a declarat că Ford se concentrează atât pe modelele de volum, cât şi pe modelele care vor realiza volume mai reduse, ambele urmând să facă parte din strategia One Ford. Englezii susţin că Samardzich a fost la un pas de a confirma noua generaţie a lui Focus RS, spunând că segmentul respectiv va trebui urmărit cu atenţie.

Samardzich a specificat faptul că studiile realizate de Ford au dovedit faptul că prezenţa unui model RS în gamă este necesară. Temerile americanilor privind canibalizarea vânzărilor de Focus ST sau de Mustang au fost eliminate în urma studiului respectiv, acesta demonstrând că Focus RS ar fi un produs de sine-stătător, care ar avea o clientelă neinteresată de modelele Mustang şi Focus ST, aducând un plus de valoare mărcii - clienţii de modele ST nu sunt interesaţi de RS-uri, pe când clienţii de Mustang au aşteptări complet diferite de cele două versiuni ale lui Focus.

Există zvonuri că, Ford Focus RS Mk III va fi echipată cu un motor turbo cu patru cilindri în linie, care va avea o cilindree de 2.3 litri şi va fi montat transversal. Motorul va fi împărţit cu Mustang şi va dezvolta până la 330 CP. Contrar zvonurilor anterioare, Ford a renunţat la orice ideea de Focus RS hybrid sau de o eventuală versiune cu tracţiune integrală a acestuia, deoarece ambele soluţii tehnice ar fi fost prea costisitoare şi ar fi îndepărtat clienţii.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna