Ford Escape

De AutoExpert   |  17 Noiembrie, 2011

Distribuie :

Ford Escape

Pentru piaţa americană, noul Ford Escape a fost prezentat, iar asta înseamnă că fratele pentru piaţa din Europa - Ford Kuga - se pregăteşte să îşi facă de asemenea apariţia cu mai multă prospeţime şi energie, ca să zicem aşa. Dar acest lucru se va întâmpla anul viitor, la Salonul Auto de la Geneva, locul ales pentru debutul lui Kuga.

Designerul şef de la Ford, Martin Smith a spus că "aspectul atletic pe care îl are Escape nu este întâmplător unul reuşit; prin noua caroserie, ne-am dorit să creăm impresia unui atlet, a unui alergător sau a unui înotător, chiar până la definirea muşchilor care transmit mişcare şi energie."

Sub capotă, Ford Escape va putea fi echipat cu unul dintre cele trei motoare pe benzină, toate cuplate la o cutie de viteze automată cu şase trepte. Versiunea de bază este un benzinar cu patru cilindri de 2.5 litri, care este capabil să ofere 168 CP, iar energia lui o va transmite doar către roţile din faţă.

Ar mai fi varianta de 1.6 litri EcoBoost, care oferă 173 CP, iar în acest caz puterea le va putea fi transmisă roţilor atât către cele din faţă, cât şi printr-un sistem de tracţiune integrală.

Al treilea propulsor este un motor de 2.0 litri EcoBoost, din care se pot scoate 273 CP. Ca versiunea anterioară, atât tracţiunea integrală cât şi cea pe puntea faţă vor fi disponibile.

La interior, Escape ne arată că a învăţat noul limbaj de design de la Ford, fiind asemănător cu interiorul unui Focus. Inginerul care a fost responsabil cu alegerea culorilor şi materialelor, Ruth Pauli a menţionat că ″designul interior al noului Escape este modern şi sofisticat. El combină designul expresiv cu funcţionalitatea maşinii.″

Recomandate:

Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul - Photo
Noutăți
Audi admite confuzia. A5 ar putea redeveni A4 odată cu facelift-ul

Audi ia în calcul revenirea la denumirea A4 pentru actualul A5, modelul de clasă medie care a înlocuit recent unul dintre cele mai cunoscute nume din istoria mărcii. Informația apare &ic

Inna
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului - Photo
Sociale
Poliția de patrulare va intensifica verificările pe traseele naționale, pentru a combate utilizarea telefonului în timpul condusului

Șoferii vor fi verificați de către polițiștii de patrulare în raport cu utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor. Informația este comunicată de către Poliția Naț

Inna
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile - Photo
Accidente
Șoferul care a tamponat doi copii, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care a tamponat doi copii pe o trecere de pietoni, din Strășeni, a fost plasat în arest pentru 30 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de instanță, în urma exam

Inna
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere - Photo
Sociale
Instructor auto, condamnat la închisoare pentru că a cerut 1.000 de euro pentru obținerea permisului de conducere

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost condamnat pentru trafic de influență, după ce a pretins bani în schimbul promisiunii de a facilita obținerea unui permis de conducere. Instanț

Inna