Final tragic pentru un LaFerrari în cadrul celui mai frumos rally dediat mărcii!

De Redactor AE   |  27 Iunie, 2016

Distribuie :

Sutele de cai putere cu care vin înzestrate aceste hypercaruri sună bine şi sunt uşor controlabile doar în imaginaţia noastră. Însă trebuie să ştiţi că nu tot ce zboară se şi mănâncă, iar o rezervă de peste 950 CP este fi la fel de pericuolasă pe cât de excitantă poate fi! Dovada vine chiar în imaginile video de mai jos, surprinse în cadrul unuia dintre cele mai exclusiviste rally-uri dedicate pasionaţilor şi proprietarilor de Ferrari din toată lumea.

Şi ca să vă daţi bine seama cât este de limitat pentru publicul simplu acest eveniment, Ferrari Cavalcade 2016, aflaţi că în acestă cursă participă doar 150 de colecţionari şi pasionaţi din toată lumea, printre ei numărându-se cei mai răsfăţaţi şi mai aprigi proprietari de Ferrari. Acest lucru înseamnă că spectatorii, au ocazia unică să vadă astfel şi cel puţin 150 de modele la fel de unicate!

Din nefericire însă, în orice cursă cu motor, riscurile unui accident sunt foarte înalte, iar dacă te urmăreşte ghinionul nu te ajută nici-o casă de asigurări. Astfel, unii vizitatori au putut vedea cu ochii proprii cum o bijuterie de supercar, construit după cele mai înalte standarde tehnologii s-a transformat într-un caz asigurat de milioane! Am vrea să vă reamintim că preţul unui LaFerrari, depăşeşte cu uşurinţă preţul de 3.000.000 de euro, aşa cum au fost produse exclusiv într-o ediţie limitată la numai 499 de exeumplare.

Recomandate:

Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna