Faptă demnă de laudă a unui american. A salvat mașina unui necunoscut din calea apelor!

De Auto Expert   |  11 Iunie, 2020

Distribuie :

Se pare că în situații de criză au loc cele mai emoționante cazuri de solidarizare. Cel puțin asta s-a întâmplat cu proprietarul unei Mazda RX-7. Pentru a-și salva automobilul din calea Furtunii Tropicale Cristobal, care a făcut ravagii în statul său de baștină, Mississippi, l-a mutat din garajul propriu, deja inundat în garajul unui cazinou din orașul Biloxi al aceluiași stat împreună cu mașina fratelui său, un Ferrari 360.

Dar ghinion! Ploile au ridicat amenințător nivelul apei, astfel că cele două mașini erau în pericol imediat. Frații s-au întors cu o remorcă pentru a evacua Ferrari-ul și cu intenția de a ridica pe suporți Mazda, dar din cauza declivității nu le-a reușit.

Și acum câteva cuvinte despre Austin Owens, căci așa îl cheamă pe salvatorul situației. După ce acesta a văzut mașina inundată într-o postare locală de Facebook, a decis să acționeze imediat și, echipat cu un cric, câteva blocuri de beton și ajutorul unui prieten, s-a pornit în misiunea de salvare. 

Ajuns la locul cu pricina, Austin s-a întâlnit cu posesorul RX-7 și cu ajutorul cricului a ridicat Mazda și a poziționat blocurile sub aceasta. Mai mult, cei doi salvatori au ajutat și la încărcarea Ferrari-ului.

Proprietarul automobilului, Khuong Nguyen a scris într-o postare pe Facebook :” Acești băieți au fost foarte mișto să aducă blocuri pentru a ridica mașina din calea apei. Am doar asigurare de răspundere civilă, așa că aș fi pierdut foarte mult”.

Ca răspuns, bunul samaritean, Owens, a spus: Apreciez reacțiile pozitive, dar într-o situație asemănătoare aș aștepta ca așa ceva să se întâmple cu una din mașinile mele. 

Cu siguranță, acțiunile lui Austion Owens ne îndeamnă să fim mai buni, mai ales în vremurile de criză prin care trecem cu toții.

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna