Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

De Inna   |  16 Februarie, 2026

Distribuie :

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestuia, drumul spre Aeroportul Internațional "Eugen Doga", prezintă distrugeri grave, chiar și la nivelul structurii drumului. 

„Drumul spre Aeroport a fost (cred că) cel mai bine exploatat și întreținut drum din Moldova, datorită importanței sale, și totuși a cedat, iar distrugererile nu doar a îmbrăcămintei, dar și a structurii, sunt grave”, a declarat Ilie Bricicaru, director al Observatorului de Siguranță Rutieră din cadrul Universității Tehnice a Moldovei

 

Expertul este de părerea că majoritatea drumurilor au fost construite până în anii 2000 și întreținute cu "resurse la limită". Anume aceste drumuri demonstrează semne avansate de degradare, iar situația s-ar putea agrava în următoarea perioadă. 

"Cu regret, nu am văzut nici o reacție de la responsabili (decidenți politici), care să recunoască o stare de urgență pe infrastructura rutieră. Poate, totuși, trebuie de recunoscut că utilizarea Fondului rutier (taxele și impozitele noastre), au fost cheltuite nu în direcția pentru ce se colectează?", a scris Ilie Bricicaru. 

De asemenea, acesta consideră că modificarea Legii Fondului Rutier, trecându-l din gestiunea Ministerul Finantelor al Republicii Moldova, la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, ar putea rezolva problema. 

Totodată, Bricicaru a făcut trimite și la analiza experților World Bank Group Moldova, care afirmă că un fond rutier eficient "necesită o autonomie distinctă față de procesele bugetare anuale ale Guvernului, prin o abordare multianuală a finanțării și bugetării pentru a face comparațiile anuale ale cheltuielilor Fondului rutier mai utile".

Menționăm că pe 14 februarie curent, municipalitatea a început intervențiile pentru lichidarea avariilor provocate de condițiile meteo cu care ne-am confruntat ultima perioadă, inclusiv pe bd. Dacia din capitală. Primăria Chișinău însă, de asemenea a comentat starea drumului spre Aeroportul Internațional "Eugen Doga", motivând că acesta ar fi fost construit fără o fundație corespunzătoare, având doar un strat de asfalt, iar în loc de piatră spartă ar fi fost utilizat moloz.

Potrivit municipalității, intervențiile vor fi realizate pe toate străzile afectate. Mai mult, Primăria Chișinău a inclus deja mai multe străzi în planul de reabilitare pentru anul curent. 

 

Recomandate:

Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna