Ești sceptic? Iată ce încălcări mai exact au comis agenții INP!

De Redactor AE   |  23 Octombrie, 2019

Distribuie :

Indiferent de ce nu s-ar întâmpla în societate, în trafic, pe drumurile publice, întotdeauna lumea și părerile se vor împărți în două tabere, pro și contra.

La fel se întâmplă și în cazul accidentului de la Peresecina unde o parte din conducătorii auto au acuzat șoferul monovolumului Seat sau/și a camionului pentru nerespectarea distanței și vitezei. Lucru greu de confirmat în lipsa unor dovezi, iar după cum bine știm, presupunerile și bănuirea (termen juridic) nu au avut niciodată statut de probe în instanțe.

Ceilalți, adică a doua tabără, au acuzat polițiștii de cele întâmplate și au venit cu argumente, multe dintre care se regăsesc și în lege. Deci pentru prima tabără, venim cu explicații, care se reflectă și în titlu. Citiți în continuare ce încălcări au comis agenții de patrulare.

Întâi de toate, conform Ordinului nr 45 din 19.02.2010, al MAI a fost aprobat regulamentul ”cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii de supraveghere a traficului rutier şi Instrucţiunilor de utilizare a mijloacelor tehnice”, unde e scris clar că:

La procedura filmării abaterilor „din mişcare", se interzice oprirea autovehiculelor care circulă pe sensul opus de deplasare al autovehiculului politiei rutiere. Agentului constatator îi sunt interzise invitarea contravenientului în automobilul special al poliţiei.

Simplu pornind de aici, dacă polițiștii respectau această prevedere, toată lumea se deplasa în continuare fără peripeții, spre destinație.

Apoi, legat de girofar, toți zic că era inclus. Ok.
Secțiunea 14, RCR, Reguli privind circulaţia vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie şi obligaţiile celorlalţi conducători de vehicule, conține următoarele aliniate.

106. 1) La apropierea vehiculului la care este pus în funcţiune dispozitivul cu lumină albastră giratorie sau fulger şi semnalul sonor special, conducătorii altor vehicule trebuie să asigure deplasarea nestînjenită a acestuia, indiferent de direcţia lui de deplasare, inclusiv să elibereze banda pe care se deplasează vehiculul cu regim prioritar de circulaţie, poziţionîndu-se cît mai aproape de bordură, pe acostament sau chiar, în caz de necesitate, să oprească.

2) În cazul în care se execută misiuni urgente de serviciu, conducătorii vehiculelor în cauză trebuie să pună în funcţiune semnalele luminoase şi sonore speciale. Totodată, ei pot profita de prioritate doar atunci cînd s-au asigurat că li se cedează trecerea. De prioritate beneficiază, de asemenea, conducătorii vehiculelor escortate de vehiculul cu regim prioritar de circulaţie. Conducătorii vehiculelor escortate trebuie să includă în faruri lumina de întîlnire.

4) Folosirea de către conducătorii vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie a semnalelor luminoase şi sonore speciale în alte cazuri decît cele justificate de urgenţa misiunii lor este interzisă.

Acum citez un fragment din comunicatul INP:
Menționăm că în timp ce angajații INP erau implicați în serviciul de patrulare rutieră, cu girofarul în funcțiune (semnal luminos și sonor?), au sesizat o încălcarea RCR a unui autovehicul de marcă Toyota Avensis, imediat intervenind la stoparea și identificare șoferului.

Deci nici a existat nici o urgență de misiune, justificată cu atât mai mult, din moment ce se interzice oprirea autovehiculelor care circulă pe sensul opus de deplasare al autovehiculului politiei rutiere.

Vă las să analizați textul.

Recomandate:

Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna